Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au reținut astăzi șapte persoane într-un dosar de corupţie ce vizează selectarea companiilor care urmau să se ocupe de amenajarea parcărilor cu plată în capitală, informează CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă al CNA, este vorba despre viceprimarul municipiului Chişinău, şeful Direcţiei transport urban şi căi de comunicaţie, un fost consilier municipal, administratorii a trei companii de parking, dar şi un om de afaceri, suspectat că ar fi gestionat din umbră mai multe companii participante la licitaţie, inclusiv cea câştigătoare.
Potrivit CNA, în fapt, în iulie 2015, Direcţia Transport Public şi Căi de Comunicaţie a Primăriei mun. Chişinău a anunțat inițierea licitației privind organizarea și gestionarea parcărilor cu plată în capitală.
„Potrivit datelor anchetei, cerințele obligatorii însă au fost majorate nemotivat prin adăugarea ca exigenţă faţă de ofertanţi demonstrarea efectuării a minimum 6 000 000 de tranzacţii de parcare în ultimii 3 ani, precum şi dovada prestării serviciilor de parcare auto cu plată prin intermediul tehnologiilor de plată electronice în nu mai puţin de 5 oraşe in ultimii 2 ani. Deşi caietul de sarcini a fost cumpărat de 16 companii, doar două au depus ofertele pentru participare – nerezidenta EME PARKLEITSYSTEM GmbH şi rezidenta Sizif-L SRL, ultima fiind descalificată din motiv că nu ar fi prezentat toate actele”, se spune în comunicat.
Totodată, după ce viceprimarul mun. Chişinău a semnat contractul între Primăria Chişinău şi compania câştigătoare, CNA şi procurorii au iniţiat o urmărire penală pe faptul depăşirii atribuţiilor de serviciu de către factori de decizie ai Primăriei şi abuzului în serviciu comis de către reprezentanţi ai unor agenţi economici.
„Dosarul a fost deschis în legătură cu existenţa unor bănuieli rezonabile că viceprimarul ar fi semnat contractul fără aprobarea acestuia de către Consiliul Municipal Chişinău. Asta chiar dacă art. 30 din Legea nr. 179 din 10.07.2008 cu privire la parteneriatul public privat stabileşte expres că, după desemnarea câştigătorului, se negociază clauzele contractuale şi doar după aceasta proiectul se transmite spre aprobare şi semnare Consiliului Municipal Chişinău. Pe parcursul anchetei, au fost documentate întâlniri periodice ale unor responsabili din cadrul Primăriei cu un om de afaceri, despre care există probe că ar fi gestionarul din umbră al agentului economic câştigător, al altor companii de parking, dar şi al unor offshoruri. Astfel, au fost colectate probe pentru a presupune că licitaţia privind parteneriatul public-privat a fost trucată, iar funcţionarii Primăriei şi reprezentanţii companiei câştigătoare ar fi acţionat în complicitate”, se mai spune în comunicat.
CNA informează că, cele 7 persoane reţinute sunt cercetate penal pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu şi abuz. „Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă pedepse de până la 10 ani de închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani. Investigaţiile continuă, mai multe persoane urmând să fie audiate în aceste cauze”, mai spune CNA.
Andriana Cheptine