[ X ]
Republica Moldova va deține Președinția-în-Exercițiu în cadrul Inițiativei Central Europene pentru anul 2023
30 Noiembrie

Republica Moldova va deține Președinția-în-Exercițiu în cadrul Inițiativei Central Europene pentru anul 2023. Subiectul a fost discutat în cadrul întrevederii Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, cu Secretarul General al ICE, Roberto Antoneone.

„Este un pas important pentru Republica Moldova, în mod special acum când are statut de țară candidată pentru aderare la Uniunea Europeană”, a menționat Igor Grosu.

Potrivit Președintelui Parlamentului, Republica Moldova are o agendă ambițioasă de reforme pentru anul 2023. „În ultimul an, autoritățile au întreprins pași importanți pentru a schimba lucrurile în Republica Moldova. Vom depune eforturi în continuare în adoptarea legislației necesare în acest sens pentru a îmbunătăți calitatea vieții a cetățenilor noștri și vom reuși cu ajutorul partenerilor noștri de dezvoltare”, a spus șeful legislativului.

La rândul său, Secretarul General al ICE, Roberto Antoneone, a precizat că Președinția-în-Exercițiu în cadrul Inițiativei Central Europene va permite țării noastre să-și promoveze agenda europeană, dar și va facilita preluarea experienței pe mai multe domenii-cheie, inclusiv cu statele membre UE.

Inapoi la arhiva noutaților