Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut în această dimineață o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Franceze la Chișinău, ES Pascal Le Deunff. În cadrul discuției, diplomatul i-a comunicat șefului statului decizia autorităților franceze de a include Republica Moldova în listă țărilor care beneficiază de asistența Agenției franceze pentru Dezvoltare (AfD), informează CURENTUL.
„AfD va sprijini finanțarea proiectelor în domenii esențiale – reîmpădurirea și irigarea, modernizarea sistemelor de aprovizionare cu apă și canalizare, interconectarea sistemelor electrice și asigurarea eficienței energetice a clădirilor”, a declarat Sandu.
Totodată, șeful statului i-a mulțumit ambasadorului pentru noutatea bună. „Mi-am exprimat speranța că în curând vom avea un guvern format din oameni integri și competenți, cu care vom putea purcede la realizarea acestor proiecte”, a mai comunicat Sandu.
Mihaela Conovali