[ X ]
Republica Moldova va avea o lege privind protecția secretelor comerciale
8 Decembrie

Republica Moldova va avea o lege privind protecția secretelor comerciale, armonizată cu legislația Uniunii Europene. Parlamentul a votat în lectura a doua un PROIECT de lege în acest sens.

Proiectul legii speciale comasează atât normele juridice materiale, cât și cele procedurale, oferind o apropiere de instrumentele internaționale în domeniul proprietății intelectuale. Documentul definește corespunzător conceptele de bază – secretul comercial, deținător al secretului comercial, făptuitor, mărfuri care contravin normelor – și stabilește limitele de aplicare a cadrului normativ. De asemenea, sunt reglementate modurile de dobândire, utilizare și divulgare a secretelor comerciale, precum și drepturile deținătorilor de secrete comerciale. Se mai propune instituirea unor măsuri suplimentare de protecție a secretelor comerciale, dar și proceduri de intervenție în vederea contracarării acțiunilor de utilizare ilegală. Potrivit proiectului, urmează a fi aplicat termenul de prescripție de 6 ani acțiunilor ce vizează protecția secretelor comerciale. Încălcarea normelor privind protecția secretelor comerciale va atrage răspundere contravențională sau penală.

„În scopul consolidării cadrului normativ în domeniul protecției secretelor comerciale împotriva dobândirii, utilizării sau divulgării ilegale a acestora, dat fiind faptul că informațiile ce constituie secrete comerciale reprezintă valoroase instrumente concurențiale, prin proiectul dat se propune instituirea normelor juridice care să ofere deținătorilor de drepturi cadrul juridic complet, precum și instrumentele și pârghiile necesare la care pot apela în vederea obținerii protecției corespunzătoare a informațiilor economice deținute”, se menționează în nota informativă a proiectului.

Proiectul de lege urmează să intre în vigoare la expirarea a două luni de la data publicării în Monitorul Oficial. În prezent, regimul juridic al protecției secretelor comerciale este reglementat de Codul civil.

Inițiativa legislativă aparține Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI).

 

Inapoi la arhiva noutaților