[ X ]
Republica Moldova va aprofunda relațiile de colaborare cu China
9 Septembrie

Ministrul Economiei, Octavian Calmîc a avut o întrevedere cu vicepreședintele Comitetului Național al Conferinței Consultative Politice a Poporului Chinez, Luo Fuhe, în cadrul căreia au discutat aspectele consolidării și extinderii relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și Republica populară Chineză, dar și implementarea unor noi proiecte de cooperare, transmite CURENTUL.

În cadrul întrevederii Luo Fuhe a apreciat înalt stadiul actual al relațiilor moldo-chineze, precum și participarea delegației Republicii Moldova la lucrările celei de-a VI-a ediții a Expoziției Internaționale de băuturi alcoolice, organizată de către Ministerul Comerțului în comun cu Guvernul provinciei Guizhou, și la Summit-ul mondial al producătorilor de vin.

În opinia oficialului chinez, piața Republicii Moldova devine una tot mai atractivă pentru companiile din China, drept argument fiind intențiile mai multor dintre ele de a implementa proiecte investiționale în țara noastră.

În context, vicepremierul Octavian Calmîc a exprimat interesul autorităților Republicii Moldova pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice dintre două state în domenii strategice, cum ar fi infrastructura drumurilor, căile ferate, tehnologiile informaționale, domeniul energetic, cel al agriculturii, în special, privind exportul de vinuri moldovenești pe piaţa Chinei, precum şi realizarea proiectelor investiționale cu participarea companiilor autohtone și chineze.

Vicepremierul Octavian Calmîc întreprinde, în perioada 8 – 10 septembrie curent, o vizită de lucru în Republica Populară Chineză, unde are planificate discuții cu reprezentanți ai Guvernului de la Beijing și provinciei Guizhou. În China, ministrul Economiei participă și la lucrările celei de-a VI-a ediții a Expoziției Internaționale de băuturi alcoolice și la Summit-ul mondial al producătorilor de vin.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților