Pe data de 27 octombrie, ultima duminică a lunii octombrie, Republica Moldova va trece la „ora de iarnă”, ca și în anii precedenți, prin transferul acelor ceasornicului cu o oră înapoi. Astfel, ora 4:00 a dimineții va deveni ora 3:00, informează CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, trecerea la ora „de iarnă” este efectuată în conformitate cu propunerea Comisiei Economice Europene a ONU, concomitent cu statele-membre ale Comunității Europene.
Însă, în martie 2019, Comisia Europeană a votat pentru renunţarea la schimbarea orei începând cu anul 2021, din motiv că trecerea la „ora de iarnă” poate afecta organismul uman. Astfel, fiecare stat membru al UE va putea alege dacă să rămână la ora permanentă „de vară” sau la cea „de iarnă” (ora standard). Ţările Uniunii Europene trebuie să informeze Comisia despre alegerea lor până în luna aprilie 2020.
CURENTUL amintește: Zilele trecute, șeful statului, Igor Dodon, a scris, pe o rețea de socializare, că Președinția primește numeroase întrebări de la cetățenii noștri care se interesează dacă în Moldova se examinează posibilitatea de a renunța la trecerea la ora de iarnă, așa cum s-a procedat în Uniunea Europeană.
„Țin să menționez că în luna martie 2019, Parlamentul European a decis să fie anulată trecerea la ora de iarnă începînd cu anul 2021. Astfel, pentru ultima dată, acele ceasornicelor din statele UE vor fi mutate cu o oră înainte în ultima zi de duminică din luna martie 2021. Totodată, țin să reamintesc că în anul 2011, acest lucru l-au făcut deja Rusia și Belarus. În anul 2016, și Turcia a renunțat la ora de iarnă. Georgia și Kazahstan au procedat la fel în anul 2005, alte patru republici din Asia Centrală – încă la începutul anilor 90. Armenia a anulat trecerea la ora de vară în anul 2012. În prezent, urmînd exemplul Uniunii Europene, și Ucraina examinează posibilitatea anulării orei de iarnă începînd cu anul 2021. Astfel, toate fostele republici sovietice, toți cei mai importanți partenerii comerciali și economici ai Republicii Moldova au renunțat la practica de mutare a acelor ceasornicelor sau examinează o asemenea posibilitate. În această ordine de idei, consider oportun de a propune spre discuții publice următoarea întrebare: „Considerați necesar ca Parlamentul Republicii Moldova să adopte un proiect de lege despre renunțarea la trecerea la ora de iarnă?””, a scris Președintele.
Cristina Pendea