[ X ]
Republica Moldova și Suedia își vor consolida cooperarea în domeniul apărării
20 August

Ministrul apărării Anatolie Nosatîi a primit astăzi vizita ministrului apărării al Regatului Suediei, Pål Jonson, și ministrului suedez al apărării civile, Carl-Oskar Bohlin, aflați la Chișinău. 

În cadrul întrevederii desfășurate cu acest prilej, părțile au discutat despre stadiul actual al cooperării bilaterale, asistența oferită de Regatul Suediei în scopul consolidării capacităților de apărare ale Republicii Moldova și perspectivele de aprofundare a parteneriatului.

Anatolie Nosatîi a apreciat susținerea Guvernului suedez în promovarea obiectivelor de dezvoltare a țării noastre, proiectelor și inițiativelor pe domeniul apărării în cadrul organizațiilor internaționale, implementarea Rezoluției 1325 a ONU privind femeile, pacea şi securitatea și proiectelor în cadrul Programului complex în domeniul armelor de calibru mic și armament ușor (SALW).

Ministrul Nosatîi i-a informat pe cei doi oficiali despre prioritățile de modernizare a instituției de apărare, acțiunile întreprinse la acest capitol, precum și obiectivele strategice, cu accent pe dezvoltarea capabilităților pentru îndeplinirea misiunii de apărare a țării, fortificarea colaborării cu partenerii externi, sporirea contribuției la eforturile internaționale de menținere a păcii.

Alte subiecte pe agenda discuțiilor au vizat parcursul european al Republicii Moldova, provocările actuale de securitate cu care se confruntă țara noastră și sprijinul pe care Regatul Suediei ar putea să ni-l ofere în contracararea amenințărilor hibride și sporirea rezilienței naționale.

La finalul vizitei, miniștrii Nosatîi, Jonson și Bohlin au semnat un document bilateral de intenții care va consolida dialogul dintre instituții, inclusiv la capitolul instruire și expertiză.

De menționat că ministrul apărării al Regatului Suediei, Pål Jonson, și ministrul suedez al apărării civile, Carl-Oskar Bohlin, se află în Republica Moldova la invitația ministrului apărării Anatolie Nosatîi.

Inapoi la arhiva noutaților