O delegație a Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova, condusă de președinta instituției, Angelica Caraman, se află, în aceste zile, într-o vizită de lucru în România, la invitația Autorității Electorale Permanente, informează CURENTUL.
Vizita este prilejuită de desfășurarea unui program de instruire și pregătire profesională internă în vederea organizării alegerilor din anul 2024 în România, aceasta constituind și o bună oportunitate pentru realizarea unui schimb de experiență între colegii din ambele autorități electorale. Vor fi abordate aspecte ale domeniului de activitate de control a finanțării partidelor politice și a cheltuielilor efectuate de acestea, organizarea secțiilor de votare și profesionalizarea funcționarilor electorali, administrarea sistemelor informaționale electorale și protecția datelor cu caracter personal.
În acest context, reprezentanții CEC Moldova vor susține sesiuni de informare în domeniul soluțiilor legislative și tehnice în materie de management electoral, în parte despre realizarea reformei electorale din țara noastră, digitalizarea proceselor electorale și inițiativa de testarea a votului prin internet.
Vizita de studiu a fost organizată în baza Acordului de colaborare în domeniul electoral încheiat între Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova și Autoritatea Electorală Permanentă a României la data de 11 noiembrie 2019 și contribuie la aprofundarea cooperării interinstituționale prin realizarea unui schimb experiență în materie electorală.