Consolidarea dialogului moldo-francez în domeniul apărării și securității regionale a fost discutată, astăzi, la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu ministrul Forțelor Armate ale Republicii Franceze, Sébastien Lecornu.
Oficialii au vorbit despre multiplicarea proiectelor de interoperabilitate dintre țările noastre, care să accelereze procesul de transformare a Armatei Naționale și de modernizare a sectorului de apărare.
„Moldova și Franța au interese comune în ceea ce privește stabilitatea în regiunea noastră. Alături de Franța, suntem hotărâți să modernizăm Armata Națională pentru a face față provocărilor de securitate”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.
Oficialii s-au referit și la scrisoarea de intenție pentru colaborare bilaterală, care va fi semnată, astăzi, de ministrul apărării, Anatolie Nosatîi, și omologul său francez. Documentul va consolida dialogul bilateral dintre statele noastre în beneficiul reformei de apărare și dezvoltare a dialogului cu industria franceză de apărare.
Prim-ministrul Dorin Recean a mulțumit ministrului Sébastien Lecornu pentru contribuția recentă a Republicii Franceze la fondul Inițiativei NATO de Dezvoltare a Capacităților de Apărare, precum și pentru susținerea în cadrul Instrumentului European pentru Pace al Uniunii Europene, de care beneficiază țara noastră.