[ X ]
Republica Moldova și Arabia Saudită au semnat un acord de cooperare privind extinderea relațiilor comerciale
5 Noiembrie

Vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe al Republicii Moldova, vizitează Regatul Arabiei Saudite, unde s-a întâlnit la Riad cu ministrul saudit al afacerilor externe, Prințul Faisal bin Farhan Al Saud. Aceasta este prima vizită oficială de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Republica Moldova și Arabia Saudită, în 1996. 

În cadrul întrevederii, împreună cu ministrul Faisal bin Farhan Al Saud, Mihai Popșoi a semnat Acordul general privind cooperarea dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Regatului Arabiei Saudite. Prin acest tratat, ambele state se angajează să extindă relațiile comerciale, să faciliteze investițiile și să colaboreze în domeniile educației, științei, sportului, tineretului și tehnologiei, prin implementarea unor proiecte bilaterale reciproc avantajoase.

Vicepremierul Mihai Popșoi i-a mulțumit ministrului afacerilor externe al Regatului Arabiei Saudite pentru ospitalitate, dar și pentru deschiderea de a semna acest Acord, care va aduce beneficii cetățenilor ambelor țări.

Totodată, s-au discutat modalități de sporire a schimburilor economice dintre Republica Moldova și Arabia Saudită. Șeful diplomației moldovenești a subliniat disponibilitatea Republicii Moldova de a exporta produse moldovenești pe piața saudită, în special din sectorul agricol și agroalimentar.

În același timp, vicepremierul Mihai Popșoi a evidențiat importanța lansării unui zbor direct între Moldova și Arabia Saudită, care va facilita călătoriile între cele două țări.

La finalul întrevederii, Mihai Popșoi l-a invitat pe ministrul Faisal bin Farhan Al Saud să efectueze o vizită în Republica Moldova.

În după amiaza zilei, vicepremierul va avea întrevederi cu ministrul Comerțului, ministrul adjunct al Energiei și cu președintele Consiliului Saudit de Afaceri pentru Europa de Est.

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Blocul ALTERNATIVA a prezentat astăzi lista celor 103 candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova
    Politică |
  2. Blocul Electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei a depus, la CEC, lista cu candidați
    Politică |
  3. Renato Usatîi: După incidentul cu Igor Grosu la Geneva, Partidul Nostru pregătește un proiect de lege privind expertiza psihologică și psihiatrică obligatorie a președintelui Parlamentului, primului-ministru, președintelui țării, deputaților și miniștrilor!
    Politică |
  4. Alegeri parlamentare 2025: Mihai Popșoi intră în cursă din partea PAS
    Politică |
  5. Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un inculpat pentru finanțarea ilegală a unui partid politic
    Social |
  1. Peste 200.000 de moldoveni vor beneficia de clădiri publice renovate și eficiente energetic
    Politică |
  2. Renato Usatîi: După incidentul cu Igor Grosu la Geneva, Partidul Nostru pregătește un proiect de lege privind expertiza psihologică și psihiatrică obligatorie a președintelui Parlamentului, primului-ministru, președintelui țării, deputaților și miniștrilor!
    Politică |
  3. Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un inculpat pentru finanțarea ilegală a unui partid politic
    Social |
  4. Trafic record la Aeroportul Chișinău în iulie: peste 703.000 pasageri, cu 45% mai mult decât în 2024
    Business |
  5. Blocul ALTERNATIVA a prezentat astăzi lista celor 103 candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova
    Politică |