[ X ]
Republica Moldova avansează în parcursul european: finalizată analiza Capitolului 22 pentru dezvoltare regională
22 Septembrie

Republica Moldova a încheiat analiza Capitolului 22 – Politica regională și coordonarea instrumentelor structurale – în cadrul sesiunii de screening bilateral desfășurate la Bruxelles.

Săptămâna trecută, o echipă a Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, condusă de secretarul de stat Corneliu Cirimpei, a participat la discuțiile cu experții europeni, în care au fost evaluate situația actuală în domeniul dezvoltării regionale și locale și progresele în alinierea la standardele UE.

„Capitolul 22 oferă oportunități reale de cooperare între regiuni și sprijinirea celor mai puțin dezvoltate. Am ajuns la această etapă importantă, în care UE este deschisă să susțină Republica Moldova. Acum urmează să recepționăm recomandările europene și să ne pregătim pentru implementarea acestora, în beneficiul cetățenilor din toate regiunile țării”, a declarat Corneliu Cirimpei.

Printre priorități se numără reformarea Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, astfel încât acesta să valorifice eficient fondurile europene, precum și instruirea autorităților publice locale și a agențiilor de dezvoltare pentru elaborarea de proiecte eligibile și conforme cerințelor UE.

Procesul de screening pentru Capitolul 22 este o etapă-cheie în parcursul european al Republicii Moldova. Ajustarea legislației naționale la acquis-ul comunitar va crea baza necesară pentru accesarea fondurilor europene dedicate reducerii inegalităților regionale, dezvoltării economice locale și consolidării coeziunii sociale.

Până în prezent, Republica Moldova a beneficiat de 270 de milioane de euro prin Planul de Creștere al UE, o parte semnificativă fiind destinată dezvoltării regionale și locale.

Inapoi la arhiva noutaților