Deputatul Radu Marian, președinte al Comisiei economie, buget și finanțe a Parlamentului, a anunțat că Agenția Moody’s a avansat perspectiva (outlook-ul) Republicii Moldova de la negativ la stabil și a păstrat rating-ul la B3, informează CURENTUL.
Potrivit spuselor sale, această noutate este importantă pentru că aceste ratinguri sunt folosite de către marii investitori străini pentru a evalua intrarea într-o țară. O îmbunătățire a perspectivei ajută mult reputația economică a țării noastre.
Radu Marian a spus că, printre motivele îmbunătățirii ratingului sunt se numără:
1.Moldova a făcut progrese semnificative pe domeniul securității energetice. Acestui domeniu îi este dedicat o mare parte din raportul Moody’s.
Printre progresele în domeniul energetic menționate: diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale după oprirea livrărilor Gazprom, crearea rezervelor de stocuri de gaze naturale, conectarea la rețeaua electrică european ENTSO-E și progresele în construcția liniei electrice Chișinău -Vulcănești, ce ne va conecta cu România-UE.
2.Efectele negative ale războiului sunt mai puțin drastice decât se aștepta.
3.Inflația în scădere bruscă.
4.Moldova are o susținere majoră financiară din partea partenerilor de dezvoltare.
5.Cadrul instituțional se ameliorează, deși rămâne slab.
„Acesta e un prim pas spre un rating mai bun. Următorul obiectiv este să-i convingem să ne schimbe perspectiva în „pozitiv”, care este o etapă intermediară pentru a ajunge la rating-ul B2, o treaptă mai sus”, a conchis deputatul.