[ X ]
Reprezentantul Special al OSCE: Am discutat toate punctele care sunt legate de agenda formatului 5+2
25 Mai

Reprezentantul Special al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Wolf Dietrich Heim, efectuează cea de-a patra vizită în Republica Moldova. Cu această ocazie, oficialul a susținut o conferință de presă, unde a oferit detalii despre discuțiile avute, dar și care mai urmează, informează CURENTUL.

Wolf Dietrich Heim a declarat că a avut o zi plină de evenimente, întâlniri semnificative și a avut schimburi de opinii.

„Ziua a început cu întâlnirea reprezentanților politici ai părții de la Bender. La întâlnirea de azi am avut posibilitatea să vorbim despre toate punctele care sunt legate de agenda formatului 5+2, inclusiv cele 8 puncte din pachetul care s-a discutat anterior. Am atins o claritate mai mare în înțelegerea nevoilor pe care le are fiecare parte și unde sunt acele domenii în care am putea găsi un acord. În momentul de față, în mai multe domenii, am vorbit despre aspecte tehnice și acum este necesară doar voința politică din partea ambelor părți, ca să atingă un acord. Cred că, este aplicabil ambelor părți, că trebuie să găsească un curaj politic, care este necesar pentru a atinge progrese”, a precizat oficialul.

Totodată, Wolf Dietrich Heim a menționat că, în următoarele zile, sunt planificate întâlnirile grupurilor sectoriale de lucru.

„Mâine – pe domeniul telecomunicații, iar la începutul săptămânii viitoare – pe problemele educației. În cadrul procesului în formatul 5+2 părțile au o bază egală, poartă ambele răspundere pentru implicarea activă, vedem această implicare și dorim să o vedem și în zilele care urmează. RM are și posibilitatea să conducă acest proces și să demonstreze astfel încât inițiativa să ne apropie spre materializarea unor înțelegeri, în ceea ce ține de formatul 5+2 și mai mult”, a mai spus oficialul.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților