[ X ]
[ X ]
[ X ]
Reprezentantul OSCE pentru reglementarea transnistreană a discutat cu viceprim-ministrul pentru Reintegrare
26 Ianuarie

Astăzi a avut loc întrevederea dintre Vicepremierul pentru Reintegrare, negociatoarea șefă din partea Chișinăului în procesul de reglementare transnistreană, Olga Cebotari, și Reprezentantul Special al Președinției în exercițiu a OSCE pentru reglementarea transnistreană, Thomas Mayr-Harting, transmite CURENTUL.

Viceprim-ministrul pentru reintegrare a mulțumit înaltului oficial pentru efectuarea acestei importante vizite de lucru în Republica Moldova care a servit un bun prilej pentru desfășurarea unui dialog productiv, prezentarea și coordonarea reciprocă a măsurilor planificate și a priorităților pentru anul 2021.

Negociatorul-șef de la Chișinău a enunțat prioritățile cheie în anul curent, după cum urmează:

1. Menținerea unei dinamici active în platformele existente de negocieri.

2. Acordarea asistenței necesare pentru a asigura protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și a restabili libera circulație în/ dinspre regiunea transnistreană.

3. Implementarea înțelegerilor din așa-numitul pachet Berlin+ și soluționarea celor mai urgente probleme în interesul locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

4. Realizarea acțiunilor de luptă eficientă cu COVID-19 pe ambele maluri ale Nistrului, inclusiv cu implicarea asistenței oferite de donatorii naționali și internaționali.

5. Crearea premiselor propice pentru convocarea unei noi runde oficiale a formatului „5+2”.

A fost evidențiată deplina disponibilitate de a fi adusă o contribuție esențială întru punerea în aplicare a priorităților declarate de Președinția în exercițiu în OSCE din partea Suediei, în particular în partea ce ține de susținerea eforturilor de apropiere a procesului de reglementare și de adaptare a măsurilor de încredere la contextul actual, dar și la realizarea apelurilor reflectate în Declarația Consiliului Ministerial al OSCE cu privire la procesul de negocieri în formatul „5+2” privind reglementarea transnistreană din 04 decembrie 2020.

S-a reamintit faptul că în primele săptămâni ale anului 2021 s-a reușit deja organizarea unei întrevederi de lucru a reprezentanților politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană (20 ianuarie), precum și a 3 ședințe ale grupurilor de lucru sectoriale (transport auto și infrastructura drumurilor, probleme vamale și pentru ocrotirea sănătății), iar în timpul apropiat urmează să-și relanseze activitatea și alte platforme ale experților de profil.

În cele ce urmează, Reprezentantul Special a fost informat despre situaţia actuală în procesul de negocieri, nivelul de implementare al deciziilor protocolare din așa-numitul pachet Berlin plus și pozițiile Chișinăului în acest sens, cu mențiunea expresă că tema respectării drepturilor omului și cea a liberei circulații sunt prioritățile cheie, ultima necesită a fi decondiționată, cu eliminarea tuturor barierelor introduse în regiune până la și după situația pandemică.

Vicepremierul a expus abordările Chișinăului și pe marginea altor subiecte ce nu figurează în așa-numitul pachet Berlin plus, cu mențiunea obligativității conformării la rigorile cadrului legal național și internațional, a specificat că se concentrează atenția și pe definitivarea unor proiecte de decizii protocolare ce pot fi formalizate pe parcursul anului, precum și a adus la cunoștință despre demararea începând cu 25 ianuarie curent a campaniei de informare a locuitorilor din regiune despre cerințele de participare în traficul rutier internațional.

Din partea Guvernului Republicii Moldova au fost date asigurări în privința menținerii unui dialog dinamic și constructiv, cu atingerea rezultatelor tangibile și favorabile intereselor populației, cu mișcarea paralelă pe toate coșurile de pe agenda procesului de negocieri (social-economic, umanitar, reglementarea atotcuprinzătoare a dosarului transnistrean), precum și s-a accentuat că se mizează pe suportul Președinției în exercițiu în vederea soluționării cu eforturi comune a problemelor ce afectează locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului.

Cristina Pendea

3_155 1_215 1_1_6

Inapoi la arhiva noutaților