[ X ]
Reprezentanții Partidului „ȘOR” au prins în pieptul cetățenilor mii de mărțișoare
1 Martie

Campania demarată de Partidul „ȘOR” – „Primăvara începe cu tine, un mărțișor pentru fiecare” – a adus primăvara în sufletele a mii de cetățeni din întreaga țară, transmite CURENTUL.

De la orele dimineții, zeci de tineri ai Organizației de Tineret, simpatizanți și membri ai Partidului „ȘOR” au vestit sosirea primăverii, prinzând la pieptul cetățenilor simbolul primăverii – Mărțișorul.

Surpriza pregătită de Partidul „ȘOR” i-a emoționat pe cetățeni care au mulțumit pentru gestul frumos.

Campania a prins culoare și în municipiul Orhei, acolo unde peste 60 de tineri ai Organizației de Tineret a Partidului și-au dat întâlnire în Scuarul Europei unde au dat startul unui flashmob. Ei au mers în oraș și au dăruit câte un talisman al primăverii trecătorilor, răspândind lumină și voie bună în prima zi a primăverii, dorindu-le prosperitate și lumină în suflet.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților