Perchezițiile de amploare și reținerile desfășurate de către angajații Centrului Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție – nu sînt altceva decît un show regizat de autoritățile oligarhice. Liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a comentat pe pagina sa de Facebook operațiunea specială de astăzi a oamenilor legii, transmite CURENTUL.
Potrivit lui, acest spectacol nu are nimic comun cu lupta împotriva corupției.
„În ajun de alegeri a început „lupta cu corupția” printre judecători. Cele mai bune tradiții ale genului și o acțiune cu efect dublu: judecătorii vor executa mai bine indicațiile de sus, iar o parte din societate se va „prinde” la spectacolul cu cercetările. O mică parte. În jur de 1 procent. În opinia specialiștilor în domeniul statisticii de sănătate mintală, rareori se întîmplă să fie mai mulți demenți”, a scris în postarea sa Renato Usatîi.
De notat că, pe 20 septembrie, în cadrul unei operațiuni speciale desfășurate de Centrul Național Anticorupție în comun cu Procuratura Anticorupție, la domiciliile și birourile unor judecători au avut loc percheziții. Drept rezultat, 15 persoane au fost reținute fiind suspectate de corupție.
Cristina Pendea