Partidul Socialiștilor a cheltuit în zadar bani grei pentru arendarea celor mai scumpe săli de banchete din Bălți, sperând să cumpere astfel voturile bălțenilor. Declarația a fost făcută de Renato Usatîi la o întâlnire cu locuitorii Cartierului 10 și ai sectorului „Dacia” din Bălți, transmite CURENTUL.
Potrivit lui, PSRM se folosește de necazurile oamenilor și speră să le cumpere voturile cu „două plăcinte”.
Ei nu înțeleg că în acest oraș pomenile electorale nu au efectul așteptat de ei. Bălțenii condamnă asemenea acțiuni. Astfel de lucruri trebuie făcute în afara campaniei electorale, a spus Renato Usatîi adresându-se oponenților săi. Liderul Partidului Nostru s-a declarat convins că și de această dată bălțenii vor vota cu inima.
Vorbind despre programul său electoral, liderul Renato Usatîi a dat asigurări că toate sectoarele orașului vor beneficia de investiții în egală măsură.
„Oamenii se plâng că în unele cartiere s-a construit un km de trotuar și continuă reparația drumurilor din interiorul cartierelor, iar în alte nu s-a construit nimic. Pe viitor vom acționa altfel. Când vom repara un km de trotuar în centrul orașului, vom repara un km de trotuar și în sectorul „Dacia”, în Cartierul 10 și în alte sectoare”, a declarat Usatîi.
Una dintre prioritățile menționate de Usatîi este și rezilierea contractului de concesionare a sistemului de canalizare a orașului. El a spus despre compania de concesionare că aceasta este preocupată doar cu adunatul banilor de la bălțeni, fără însă să investească, în timp ce primăria achită pentru extinderea rețelei și e nevoită să acoperă toate pierderile.
„Ei s-au aranjat foarte comod: lasă primăria să construiască, iar noi vom primi bani. Sistemul de canalizare trebuie întors orașului și trebuie să terminăm o dată cu asta, la fel cum anterior ne-am isprăvit cu „mafia gunoiului”, a subliniat liderul Partidului Nostru.
După ce va fi ales primar, Renato Usatîi intenționează să insiste ca Guvernul să organizeze ședințe în deplasare la Bălți, pentru ca factorii guvernamentali să înțeleagă mai bine problemele la zi îi afectează orășeni, inclusiv tariful la energia electrică, care a fost majorat cu 17% pentru locuitorii Bălți. De asemenea, Usatîi intenționează să repună pe agendă discuții asupra proiectului de lege privind statutul special al municipiului Bălți.
sursa: independent.md