„Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova va înăspri regulile de admitere pentru cetățenii străini”. Declaraţia aparţine rectorului Universităţii Emil Ceban şi a fost făcută publică studenţilor internaţionali în cadrul unei şedinţe, transmite CURENTUL.
Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS), în contextul cazului recent de deconspirare, de către organele de drept, a unei grupări implicate în trafic de droguri.
Ofiţerii de informaţii din cadrul Centrului Antiterorist al SIS au menţionat obligativitatea studenţilor de a respecta regulile şi excluderea din comportament a acţiunilor ce pot genera riscuri la adresa securităţii naţionale a Republicii Moldova. Studenţii au fost atenţionaţi că în cazul manifestării unui comportament abuziv şi neadecvat, cu abaterii de la prevederile legislaţiei Republicii Moldova, organele abilitate sunt în drept să-i expulzeze de pe teritoriul naţional. Potrivit datelor SIS, în ultimii 3-4 ani, circa 30 de studenţi străini au fost îndepărtaţi în țările lor de origine din cauza încălcării legislaţiei Republicii Moldova.
Printre noile restricţii enunţate de către rectorului Universităţii Emil Ceban figurează introducerea procedurii de testare antidrog pentru cetățenii străini atât la admiterea la studii, cât şi la fiecare sesiune de examene, iar cei care vor încălca aceste reguli vor fi exmatriculaţi. Aceste prevederi vor fi stipulate în contractele de studii încheiate cu studenții. Totodată, administraţia Universității a decis să instituie, din acest moment, o disciplină mai riguroasă pentru tinerii din străinătate, precum și va expedia scrisori de avertizare părinţilor pentru a-i atenţiona şi a lua atitudine referitor la cazul sus-menționat. În acelaşi timp, va fi revizuit modul de lucru abordat de companiile de recrutare.
Cristina Parfeni