Cabinetul de miniştri a aprobat trei regulamente care vin să contribuie la asigurarea bunei aplicări a legii privind achiziţiile publice, transmite CURENTUL.
Cel mai substanţial document dintre acestea reglementează modul în care autorităţile contractante îşi planifică pe întregul an bugetar contractele de achiziţii de bunuri, lucrări şi servicii, care urmează a fi atribuite pentru a asigura desfăşurarea activităţii acestora.
Regulamentul prevede obligativitatea autorităţilor să întocmească şi să publice anunţul de intenţie a procurărilor, care să includă toate contractele preconizate a fi atribuite cu o valoare estimativă egală sau mai mare de 4 sute mii de lei pentru achiziţiile de bunuri şi servicii şi de peste o mie 5 sute de lei pentru lucrări.
Totodată, autorităţile vor publica pe pagina lor web planul provizoriu/anual al achiziţiilor publice, care va conţine ansamblul necesităţilor de bunuri, lucrări sau servicii pentru întreg anul bugetar, indiferent de valoarea estimativă.
Un alt Regulament aprobat, prevede modul de întocmire, actualizare şi evidenţă a Listei operatorilor economici calificaţi. În acest fel, este creată o platformă de informare a autorităţilor contractante despre agenţii economici care sunt dispuşi să ofere servicii, să livreze bunuri sau să execute lucrări pentru instituţiile de stat.
Cel de-al treilea Regulament prevede modul de întocmire a Listei de interdicţie a operatorilor economici. În Lista de interdicţie pot fi înscrişi doar operatorii economici, participanţi la procedurile de achiziţie publică, care nu şi-au îndeplinit corespunzător obligaţiile contractuale sau conduita acestora este contrară prevederilor legislaţiei. Operatorii economici incluşi în listă nu vor putea participa la procedurile de achiziţii publice pe o perioadă de trei ani. Totodată, interdicţia de participare va fi aplicată nu doar operatorilor economici incluşi în listă, dar şi celor creaţi de aceiaşi fondatori sau care au sediul şi datele de contact identice cu ale acestora.
Lista operatorilor economici calificaţi şi Lista de interdicţii a operatorilor economici va putea fi accesată gratuit la adresa www.tender.gov.md, iar actualizarea acestora va fi efectuată de către Agenţia de Achiziţii Publice.
Cristina Parfeni