Deputații au examinat, astăzi, în ședința plenară, un proiect de lege pentru completarea Regulamentului Parlamentului, care urmărește creșterea gradului de transparență a activității parlamentare, informează CURENTUL.
Proiectul prevede publicarea întrebărilor și interpelărilor scrise și a răspunsurilor aferente, precum și a luărilor de cuvânt, declarațiilor deputaților și amendamentelor pe site-ul instituției.
Inițiativa legislativă aparține deputaților Galina Sajin și Lilian Carp. În opinia autorilor, adoptarea legii va contribui la instituirea unei legături mai bune cu cetățenii.
Deputații au susținut proiectul în prima lectură și au înaintat mai multe amendamente care urmează a fi luate în calcul pentru lectura a doua.
De notat că în prezent Paramentul realizează proiectul de implementare a sistemului informațional E-parlament, inclusiv e-vot, care presupune creșterea substanțială a transparenței instituției.
În intervenția făcută, Secretarul General al Parlamentului Adrian Albu a oferit detalii, menționând că proiectul presupune mai multe etape, inclusiv: dezvoltarea și implementarea softului, gestionarea electronică a procesului legislativ, elaborarea unui nou site al Parlamentului și integrarea e-votului. Implementarea sistemului va oferi posibilitatea transparentizării procesului de gestionare a materialelor și documentelor legislative, în format electronic.
De notat că în prezent, Parlamentul asigură transmiterea în direct a ședințelor plenare, inclusiv dezbateri, declarații, luări de cuvânt, interpelări, pe care cetățenii le pot urmări în regim on-line pe site-ul instituției și pe rețele sociale.
Cristina Pendea