Au fost stabilite condițiile și modul de susținere financiară a campaniilor electorale ale concurenților electorali, precum și procedura de prezentare a organelor electorale a rapoartelor privind veniturile și cheltuielile acestora. Prevederile respective se regăsesc în Regulamentul privind finanțarea campaniilor electorale ale concurenților electorali, aprobat de către Comisia Electorală Centrală, transmite CURENTUL.
„Regulamentul se aplică în cazul finanțării campaniilor electorale ale concurenții electorali în alegerile parlamentare, prezidențiale sau locale, precum și participanților la referendum de orice nivel. Acesta reglementează, exhaustiv, raporturile juridice privind condițiile, modul, restricțiile, precum și raportarea finanțării campaniilor electorale”, comunică CEC.
Totodată, CEC menționează că pentru alegerile parlamentare noi, până la expirarea mandatului Parlamentului de legislatura a X-a, inclusiv cele din 20 octombrie curent, se vor aplica prevederile Regulamentului privind finanțarea campaniilor electorale, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 3352 din 4 mai 2015.
Cristina Pendea