[ X ]
Regulamentul circulației rutiere actualizat va fi pus mâine în vânzare
14 August

„Regulamentul circulaţiei rutiere”, care conține toate modificările şi completările din anul curent, va fi pus mâine în vânzare de către AIS „Moldpres”, transmite CURENTUL.

Modificările incluse se referă la elementele noi de semnalizare rutieră, viteza de deplasare în localităţi şi în afara acestora, dar și pe unele porţiuni de drum.

Regulamentul are drept scop sporirea gradului de organizare şi siguranţă în trafic a transportului pe drumurile publice. Astfel, broșura va conține toate prevederile de circulație rutieră atât în limba română, cât și în limba rusă. La fel, aceasta va include toate indicatoarele rutiere și semnificația lor. Publicația va face parte din biblioteca Monitorului Oficial al Republicii Moldova.

Începând de mâine, Regulamentul actualizat poate fi procurat la Casa Presei, str. Pușkin, 22, biroul nr. 1, unde se află Monitorul Oficial. Ulterior, publicația va putea fi cumpărată și în librăriile din țară.

Cunoașterea normelor actualizate vor determina participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie, să manifeste în timpul deplasării o atenţie sporită la indicatoarele rutiere, marcajul rutier, la semnalele agentului de circulaţie şi în permanenţă să fie ghidat de responsabilitatea faţă de alţi participanţi la trafic pentru excluderea creării obstacolelor circulaţiei.

sursa: moldpres.md

Inapoi la arhiva noutaților