[ X ]
Reforma științei fără ambiguități de interese!
2 Iunie

Cercetarea științifică, așa cum e structurată și dirijată astăzi în Republica Moldova, ridică multe semne de întrebare, nedumeriri și constatări triste. Reformele științei au fost absolut necesare pentru sincronizarea cu trendul internațional impus de realitățile globalizării. Din păcate, la noi, acestea s-au împotmolit în lupta de culise a unor interese obscure, cu rezultate foarte departe de specificul și imperativele cercetării.

Îngrijorați de haosul instaurat în sfera științei, de transformarea AȘM într-o instituție de paradă, fără atribuții de cercetare concrete, convinși de necesitatea instituirii între Academia de Științe și catedrele universitare a unor relații de colaborare pe dublu sens, cu șansa unei permanente înnoiri a domeniului științei cu cadre tinere bine pregătite, susținem întrutotul propunerile vehiculate deja în mass-media.

Și anume:

1. Considerarea programului politic de reformare a Academiei de Științe și a domeniului cercetării ca fiind unul EȘUAT prin diletantism, decizii arbitrare și imixtiuni de interese oculte oligarhice față de patrimoniul instituției.

2. Recunoașterea publică, onestă, că actualul statut al AȘM de simplu club de discuții, fără institute de cercetare, fără prerogative decizionale, cu o funcție platonică de consultanță și cu un aparat birocratic umflat reduce, în realitate, AȘM la un rol social de instituție parazitară.

3. Admiterea evidenței că cercetarea științifică se află astăzi în Republica Moldova sub presiunea enormă a unui sistem contorsionat supraetajat de structuri birocratice de „control” (ministere, agenții, instituții financiare), care situează munca savanților în regimul aleatoriu al bunului plac al unor funcționari fără pregătire în domeniu și care substituie prioritățile de cercetare cu preponderențele inflexibile ale multiplelor dosare și „dări de seamă”.

4. Dat fiind faptul că, în lumina celor expuse mai sus, imperativul reformării AȘM și a domeniului cercetării științifice în ansamblu ESTE O PRIORITATE NAȚIONALĂ, suntem siguri că Academiei de Științe îi revine în acest proces o funcție coordonatoare de primă vioară.

5. Având în vedere suspiciunile (întemeiate, după mărturisirile din mass-media ale unor persoane avizate) de ilegitimitate a alegerilor actualului Președinte al AȘM prin imixtiunea și presiunile factorilor politici, dar și slabele sale performanțe manageriale demonstrate, pe care crede dumnealui că le poate compensa cu noi obediențe politice, apare în mod stringent necesitatea alegerii, în baza competiției mai multor candidați cu propuneri de programe de reformare a științei, a unei noi conduceri a AȘM.

Valentin Beniuc, dr.hab. în științe politice, profesor, rectorul Institutului de Relații Internaționale din Moldova (IRIM)
Iurii Crotenco, dr.hab. în științe economice, profesor, director al Școlii Doctorale IRIM
Alexandru Roman, dr.hab. in științe istorice, profesor universitar, Universitatea de Stat din Moldova
Sergiu Nazaria, dr.hab. in politologie, IRIM
Ivan Curdov, profesor, antrenor emerit a Republicii Moldova la sambo, șef de catedră IRIM
Valeriu Dubcenco, dr.hab. în științe medicale, profesor, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”
Vitalie Cazacu, doctor în științe economice, conferențiar universitar, prorector IRIM
Valentina Șingherei, doctor în științe filologice, conferențiar universitar, șef de catedră IRIM
Ludmila Golovataia, doctor în științe economice, conferențiar universitar, șef de catedră IRIM
Sergiu Cernomoreț, doctor în științe juridice, conferențiar universitar, șef de catedră la Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport
Elena Bădărău, doctor în științe economice, conferențiar universitar, șef de catedră IRIM
Beniuc Liliana, doctor în științe politice, șef de catedră IRIM
Simion Roșca, doctor în științe filosofice, conferențiar universitar IRIM
Tatiana Andreeva, doctor în științe economice, conferențiar universitar IRIM
Natalia Ctitor, doctor în științe juridice, conferențiar universitar IRIM
Vasile Chirmici, doctor în științe economice, conferențiar universitar IRIM
Gheorghe Țăruș, director-adjunct la Școala Sportivă Specializată de lupte „Andrei Doga”
Sergiu Bevecteleu, antrenor la Școala Sportivă Specializată de lupte „Andrei Doga”

timpul.md

Inapoi la arhiva noutaților