[ X ]
Reforma sistemului național de cercetare și inovare: Va fi creat un Consiliu pe lângă Prim-ministru
7 Martie

Conceptul reformei sistemului național de cercetare și inovare a fost pus astăzi în discuţie în cadrul unei şedinţe prezidată de Prim-ministrul Pavel Filip. Proiectul de modificare și completare a Codului cu privire la știință și inovare a fost elaborat în comun de Academia de Științe a Moldovei, Ministerul Economiei şi Ministerul Educaţiei, în baza recomandărilor experților europeni, transmite CURENTUL.

Prin această reformă Guvernul îşi propune să eficientizeze sistemul de cercetare şi inovare, în special, procesul de repartizare a alocaţiilor bugetare pentru proiectele de cercetare-dezvoltare, inovare şi transfer tehnologic şi să sporească impactul cercetării şi inovării asupra economiei naţionale.

În acest scop, se propune excluderea concentrării funcţiilor de elaborare, implementare, monitorizare, evaluare a impactului politicilor de cercetare-dezvoltare în cadrul unei singure instituţii, cum este în prezent.

Astfel, de elaborarea politicilor în domeniul cercetării se va ocupa Ministerul Educaţiei, iar a celor din domeniul inovării şi transferului tehnologic –  Ministerul Economiei. Funcțiile executive în ce priveşte finanțarea competitivă, facilitarea cooperării, evaluarea rezultatelor, elaborarea propunerilor de politici şi promovarea științei vor fi delegate Agenției Naționale pentru Cercetare, Dezvoltare și Inovare(ANCDI).

În acelaşi timp, în vederea asigurării unei expertize pertinente a politicilor de dezvoltare a ştiinţei şi inovării, a unei abordări intersectoriale imparţiale, precum şi pentru monitorizarea activității ANCDI va fi înfiinţat Consiliul pentru Cercetare, Dezvoltare, Inovare și Transfer Tehnologic pe lângă Prim-ministru. Acest Consiliu va fi constituit din personalităţi marcante din diverse domenii şi va fi o platformă consultativă, care va elabora liniile directorii pentru dezvoltarea cercetării şi inovării, va oferi consultanţă şi expertiză.

O noutate este şi eliminarea obligativității de acreditare științifică și introducerea criteriilor minime de performanță pentru accesarea resurselor financiare bugetare, respectiv eliminarea barierelor pentru actorii din alte domenii: business şi societate civilă de a participa la activităţile de cercetare şi dezvoltare.

Reforma sistemului național de cercetare și inovare va fi realizată în paralel cu reforma AŞM. Prim-ministrul a dispus ca în decurs de 10 zile Proiectul de modificare și completare a Codului cu privire la știință și inovare să fie definitivat, conform Conceptului discutat şi agreat de către părţi.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților