[ X ]
Reforma sistemului de supraveghere de stat a sănătății publice va fi concepută în cel mai scurt timp
19 Ianuarie

Reforma sistemului de supraveghere de stat a sănătății publice, a fost examinată, astăzi, în cadrul unei şedinţe de lucru la Guvern, prezidată de Prim-ministrul Pavel Filip. Premierul a menţionat că anul acesta debutează cu o serie de reforme sociale importante, inclusiv în domeniul sănătăţii, transmite CURENTUL.

La indicaţia Premierului, Ministerul Sănătăţii a prezentat câteva propuneri de reformare a domeniului respectiv. Potrivit specialiştilor, reforma în acest sector se impunea de mult timp, dat fiind că actualul sistem este unul învechit şi nu corespunde necesităţilor populaţiei şi cerinţelor internaţionale. Printre principalele probleme au fost enumerate structura exagerat de mare, dublarea funcţiilor cu Agenţia Naţională de Securitate a Alimentelor, fondurile fragmentare pe centrele de sănătate publică, salariile mici.

Pe parcursul anilor, s-au făcut mai multe tentative de restructurare a sistemului de sănătate publică, inclusiv regionalizarea laboratoarelor, care poate servi ca model pentru reformarea Centrelor de sănătate publică.

În urma discuţiilor purtate, Prim-ministrul Pavel Filip a dat indicaţii Ministerului Sănătăţii să acumuleze toate propunerile avansate în vederea reformării sistemului, să extindă cercul participanţilor la consultări şi, în termen restrâns, să prezinte Guvernului spre aprobare conceptul final al reformei sistemului de supraveghere de stat a sănătății publice.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților