Șefa statului Maia Sandu a discutat despre referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană cu membrii consiliului Asociației Businessului European (EBA), organizație, care promovează comerțul și investițiile între Moldova și Piața Unică Europeană. EBA a fost instituită pe fondul negocierii Acordului de Asociere, inclusiv a Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova, semnat în iunie 2014.
În cadrul discuțiilor, Președinta Maia Sandu a menționat că actuala guvernare lucrează pentru un mediu concurențial sănătos în care toți joacă după aceleași reguli și pentru o economie deschisă, liberă și digitală, pregătită pentru a fi integrată în piața unică a UE. Totodată, șefa statului i-a îndemnat pe reprezentanții EBA să se alăture efortului autorităților de a răspândi în întreaga societate mesajul că drumul european este singura șansă pentru transformarea Republicii Moldova.
Consultările pe subiectul referendumului vor continua și în următoarele săptămâni iar plebiscitul ar putea fi organizat în toamna anului curent.