În dimineața acestei zile, la ora 7.00 (ora Republicii Moldova), s-au închis ultimele secții de votare, constituite pe teritoriul SUA: Sacramento, Seattle, Las Vegas și în orașul Vancouver din Canada.
Conform datelor preliminare de la ora 10:00, la secțiile de votare s-au prezentat 1 562 238 de alegători, ceea ce reprezintă 51,67% din numărul alegători incluși pe listele electorale.
În țară, cea mai înaltă rată de prezență la urne din rândul raioanelor s-a înregistrat în Dondușeni, fiind prezenți 50,96% dintre cetățenii cu drept de vot.
Cea mai scăzută rată a prezenței la urne pe raion, a fost înregistrată în Basarabeasca, unde s-a înregistrat o participare de 39,03%.
În mun. Chișinău au votat 361 786 de persoane sau 54,13% dintre alegători incluși pe listele electorale.
La secțiile de votare deschise pentru cetățenii cu drept de vot ai Republicii Moldova ce-și au domiciliul în localitățile din stânga Nistrului, s-au prezentat 16 131 de alegători.
Conform informațiilor deținute, în secțiile de votare deschise peste hotare s-au prezentat la urne peste 240 de mii de alegători.
După închiderea secțiilor de votare din statele în care sunt organizate, birourile de votare ale secțiilor de votare pentru votul prin corespondență au demarat procedura de numărare a buletinelor de vot recepționate prin plic. În acest fel, au fost deschise cele 1 344 de plicuri (Canada – 438, SUA – 705 și Suedia – 201).
Profilul alegătorilor arată în felul următor: 54,55% din alegătorii prezenți la urnele de vot în ziua alegerilor de ieri sunt femei și 45,45% – bărbați.
Conform datelor preliminare, la întrebarea supusă referendumului, 50,16% dintre alegătorii care au participat la referendum și-au exprimat votul prin opțiunea „DA”, iar 49,84% au votat „NU”.
Pentru ca referendumul republican constituțional să fie declarat valabil, la el trebuie să participe cel puțin 1/3 din numărul de persoane înscrise în listele electorale. Legea se va considera adoptată, dacă pentru acesta vor vota majoritatea cetățenilor care au participat la referendum.
Comisia va prezenta Curții Constituționale un raport privind rezultatele referendumului care, la rândul său, în termen de 10 zile, va confirmă sau infirmă, printr-o hotărâre, rezultatele plebiscitului.
Informațiile preliminare arată că niciunul dintre cei 11 candidați la funcția de Președinte al Republicii Moldova nu a acumulat cel puțin jumătate din voturile alegătorilor care au participat la alegeri, se organizează al doilea tur de scrutin cu participarea primilor doi candidați care au întrunit cel mai mare număr de voturi în primul tur.
Potrivit datelor IGP, pe parcursul zilei alegerilor, au fost înregistrate 146 de cazuri de încălcări ale procesului electoral ce țin de fotografierea buletinului de vot, deteriorarea buletinelor de vot și scoaterea lor din secțiile de voatre, agitația electorală interzisă, afișajul electoral neautorizat, transportare organizată a alegătorilor, bănuială rezonabilă de corupere a alegătorilor, încălcarea dreptului la vot, împiedicarea activității organului electoral.
Menționăm că aceste informații poartă un caracter preliminar, până la prezentarea la Comisia Electorală Centrală a documentelor electorale în original. Consiliile electorale de circumscripție au la dispoziție 48 de ore după închiderea secțiilor de votare pentru a prezenta procesul – verbal cu privire la totalizarea rezultatelor alegerilor pe circumscripție. Ulterior, CEC va anunța rezultatele finale ale referendumului republican constituțional și ale alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova.
Al doilea tur de scrutin are loc la 2 săptămâni de la data primului tur de scrutin, data fiind stabilită de CEC