Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti a oferit câteva distincții de stat unor colaboratori ai Academiei de Studii Economice a Moldovei, transmite CURENTUL.
Astfel, pentru merite deosebite în dezvoltarea învățământului universitar, pentru contribuție substanțială la pregătirea specialiștilor de înaltă calificare și activitatea metodico – științifică prodigioasă, președintele a oferit „Ordinul Republicii”, Ordinul „Gloria Muncii” și Medalia „Meritul Civic.
Rectorului Academiei, Grigore Belostecinic, i s-a oferit „Ordinul Republicii”. Ordinul „Gloria Muncii” i-a fost înmânat conferențiarului universitar – Alic Bîrcă; profesorului universitar – Evghenia Feuraș și șefei de catedră – Rodica Hîncu.
Conferențiarului universitar – Angela Casian; decanei – Lilia Grigoroi și șefei de catedră – Aurelia Tomșa, i-au fost înmânate Medalia „Meritul Civic”.
Cristina Parfeni