[ X ]
Record pe piața imobiliară: În 2017 se atestă cel mai mare număr de apartamente date în exploatare
9 Septembrie

„În anul 2017 asistăm la o recuperare a industriei construcțiilor după criza din anul precedent. În primele două trimestre se observă o înviorare fără precedent a dării în exploatare a apartamentelor și cel mai probabil în acest an putem ajunge la cifra de 8 mii de apartamente – cel mai mare nivel de la independența Republicii Moldova. Este opinia exprimată în cadrul emisiunii „15 minute de realism economic” de către economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță, transmite CURENTUL.

Datelor Biroului Național de Statistică arată că în prima jumătate de an avem o creștere fără precedent de 34% de dare în exploatare a locuințelor, la 4 100 de locuințe. Dacă ne uităm la apartamente creșterea este și mai mare de 64% de 3654 de apartamente în jumătate de an.

„Această creștere a trezit mai multe întrebări vizavi de direcția în care se îndreaptă industria construcțiilor. Într-adevăr acesta își revine, dar pe de altă parte avem circa 30% din credite, contractate de companiile de construcții, care nu pot fi rambursate”, a precizat Ioniță.

Economistul susține că în anul 2017 asistăm la o recuperare a industriei construcțiilor după situația precară din anul 2016 când vânzarea de apartamente a înregistrat o cădere bruscă, potrivit datelor de la Cadastru.

Dacă anual până la jumătatea anului 2016 erau înregistrate 15 200 de vânzări – o cifră stabilă, atunci în trimestrul trei am asistat la o prăbușire a pieței imobiliare legată de doi factori. A scăzut numărul de contracte de vânzare cumpărare la aproape de la aproape 4 000 trimestrial la 1940 și a dispărut practic ipoteca care a ajuns la cifra de 140 trimestrial față de 1500 de contracte cât erau anterior.

În anul 2016 noi am asistat la o criză pe piața imobiliară și a fost dictată de percepția negativă a cetățeanului.

Numărul celor care au cumpărat apartamente din banii proprii a scăzut, dar nu atât de dramatic comparativ cu cei care au achiziționat din bani împrumutați. Astfel, oamenii care intenționau să cumpere și au avut bani nu și-au schimbat decizia de procurare, ei au trecut în așteptare, iar cei care intenționau să cumpere apartamente din bani împrumutați au preferat să amâne achiziția din cauza situației incerte. Prăbușirea cererii pentru apartamente și a numărului cetățenilor de a se împrumuta a dus la cea mai mare scădere a numărului de apartamente date în exploatare.

Dacă în anul 2015 trimestrul trei în valori anuale s-a ajuns la 6250 de apartamente atunci în perioada similară a anului 2016 cifra a fost de 4500 de apartamente. Ulterior, în anul 2017 a început o recuperare pe fundalul schimbării percepției cetățeanului înviorându-se ipoteca.

„În prezent noi trecem printr-un fenomen de reformatare a pieței imobiliare, la o înviorare a pieței și a falimentului mai multor companii necompetitive. În anii următori vom asista la finalizarea proiectelor începute acum zece ani. Prețurile vor fi menținute la un nivel destul de scăzut, deoarece dezvoltatorii vor fi nevoiți să scape de activele nelichide. Totodată, se va atesta o înviorare a cererii din partea consumatorului pe fundalul cererii mânate din anul 2016”, a concluzionat Ioniță.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților