[ X ]
Recean, chemat la audieri în Parlament. Motivul – presiunile asupra judecătorilor
15 Februarie

Deputatul neafiliat Denis Ulanov, ales în Parlament pe listele Partidului ȘOR, a cerut audierea în plen a premierului Dorin Recean, pe marginea dosarului privind frauda bancară. Acesta a amintit că Recean era membru al Guvernului în perioada 2014-2015 și a participat la ședința secretă la care s-a decis emisia monetară pentru cele trei bănci, fapt care a stat la baza „furtului miliardului”. Propunerea a fost respinsă însă de majoritatea PAS, scrie ziua.md.

Solicitarea lui Ulanov a venit în contextul implicării din ultima vreme a premierului Recean în procesele de judecată care vizează frauda bancară și presiunile pe care le exercită asupra magistraților care examinează dosarele respective.

„Special pentru conducătorul grupării politice PAS: prin decizia Curții Constituționale din anul 2022, Curtea Constituțională a stabilit încălcarea gravă a Constituției și acțiunile criminale ale Guvernului în perioada 2014-2015, privind procedura de emisie monetară, fără a avea acordul Parlamentului și procedura de aprobare a hotărârilor secrete de creditare a trei bănci. În acel moment, domnul Recean era membru al Guvernului și astăzi intervine fără precedent în justiție, în procedura de examinare a fraudei bancare. Domnul Grosu tot au participat la acea ședință secretă din 7 noiembrie 2014”, a menționat Ulanov, în cadrul ședinței de plen a Parlamentului.

Astfel, el a cerut ca Recean să vină în fața deputaților și să explice ce anume îl deranjează.

„Presupun că domnul Recean este informat că răspunderea colectivă a membrilor Guvernului și membrilor comitetului de stabilitate financiară este, colegi, un pas în viitor. Dacă vă mai amintiți ce spunea un personaj: „la BEM totul va fi bine”. Solicităm audierea prim-ministrului, pentru a discuta ce anume pentru el nu este clar pentru el în decizia recentă a Judecătoriei Buiucani…”, a adăugat Denis Ulanov.

Acesta a fost întrerupt însă de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care i-a închis microfonul și a supus votului propunerea deputatului. Ca urmare, aceasta a fost respinsă, deoarece nu a întrunit numărul necesar de voturi.

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Blocul ALTERNATIVA a prezentat astăzi lista celor 103 candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova
    Politică |
  2. Blocul Electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei a depus, la CEC, lista cu candidați
    Politică |
  3. Renato Usatîi: După incidentul cu Igor Grosu la Geneva, Partidul Nostru pregătește un proiect de lege privind expertiza psihologică și psihiatrică obligatorie a președintelui Parlamentului, primului-ministru, președintelui țării, deputaților și miniștrilor!
    Politică |
  4. Alegeri parlamentare 2025: Mihai Popșoi intră în cursă din partea PAS
    Politică |
  5. Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un inculpat pentru finanțarea ilegală a unui partid politic
    Social |
  1. Renato Usatîi: După incidentul cu Igor Grosu la Geneva, Partidul Nostru pregătește un proiect de lege privind expertiza psihologică și psihiatrică obligatorie a președintelui Parlamentului, primului-ministru, președintelui țării, deputaților și miniștrilor!
    Politică |
  2. Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un inculpat pentru finanțarea ilegală a unui partid politic
    Social |
  3. Trafic record la Aeroportul Chișinău în iulie: peste 703.000 pasageri, cu 45% mai mult decât în 2024
    Business |
  4. Blocul ALTERNATIVA a prezentat astăzi lista celor 103 candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova
    Politică |
  5. VIDEO// Victor Topal: Poliția continuă abuzurile împotriva „Inima Moldovei” și a Blocului Patriotic!
    Politică |