[ X ]
[ X ]
[ X ]
Reacția PSRM la „intenţiile partidelor pro-europene de a face front comun”
6 Octombrie

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) a lansat astăzi un apel către cetăţeni, în legătură cu intenţiile partidelor pro-europene de a face front comun, informează CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, PSRM afirmă că „asistăm astăzi la un joc perfid al pro-europenilor o parte dintre care se declară în opoziţie, dar care în realitate sunt fraţi gemeni cu puterea, având un trecut şi, posibil, un viitor comun”.

„Acest joc este cu atât mai perfid cu cât cei ce se declară în opoziţie, încearcă să ne convingă că niciodată nu vor face front comun cu puterea, deşi paşi concreţi în comun în această direcţie au făcut deja. Cel mai bun exemplu în acest sens este modul în care toţi pro-europenii au făcut front comun pentru a-l păstra în funcţie pe Dorin Chirtoacă, cel care în zece ani a distrus în totalitate Chişinăul. Având şi acest exemplu de colaborare, dar şi cel al guvernărilor în comun în trecut, cu siguranţă pro-europenii, dincolo de circul pe care-l joacă cu scopul de a ne convinge că o parte din ei sunt la putere, iar alta – în opoziţie, vor încerca să se unească din nou după următoarele alegeri şi poate chiar în alegeri. Iar dacă nu vor face acest lucru de bună voie, vor fi impuşi să-l facă de nevoie de către stăpânii lor de la Bruxelles, Bucureşti sau din alte capitale europene”, se spune în comunicat.

Totodată, PSRM a menționat că, „în aceste momente de maximă importanţă pentru viitorul ţării noastre, trebuie să dăm dovadă de vigilenţă şi de unitate”

„PSRM vă îndeamnă să conştientizaţi pericolul ce se abate din nou asupra noastră, când toţi acei ce au sărăcit ţara, activând în diferite guverne pretins pro-europene, îşi dau din nou mâna, şi să ne unim. Doar împreună vom putea înlătura acest pericol şi ne vom putea opune distrugerii ţării noastre în continuare. Doar împreună vom putea salva Republica Moldova şi îi vom oferi o şansă de viitor!”, au conchis socialiștii.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților