[ X ]
Reacția PSRM la hotărârea Curții Constituționale: E pur politică, nu are nimic în comun cu jurisprudența
28 Aprilie

Vlad Bătrîncea, secretarul general al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), în cadrul unui briefing de presă, a venit cu o reacție la hotărârea Curții Constituționale, prin care a fost declarată neconstituțională Hotărârea Parlamentului privind declararea stării de urgență, informează CURENTUL.

„Evident că recentele decizii ale Curții Constituționale sunt pur politice, nu există nicio argumentare juridică. Sunt politice, ideologice și nu au nimic în comun cu justiția, cu jurisprudența anterioară a Curții Constituționale”, a declarat socialistul.

Vicepreședintele Parlamentului a spus că introducerea stării de urgență era logică, pentru a permite aprobarea unor plăți și indemnizații, aprobarea unor restricții pentru stoparea răspândirii virusului. „Probabil în opinia autorilor hotărârii nu mai este COVID și cetățenii trăiesc bine mersi”, a spus el.

Potrivit lui Bătrîncea, „Curtea Constituțională s-a transformat într-o unealtă politică a unui partid politic care visează la mai multe mandate în viitorul Parlament”.

„Noi, socialiștii, niciodată nu ne-am temut de alegeri. Mai mult, am declarat în repetate rânduri că suntem gata pentru ele, noi suntem cel mai bine pregătiți – avem echipă, oameni, experiență și platformă. Dar am avut o propunere foarte clară – cum facem fața pandemiei, cum organizăm anticipatele, ce facem cu vaccinarea, de unde luăm bani pentru alegeri… Sunt o serie de întrebări în acest sens”, a menționat deputatul.

Fruntașul PSRM a mai spus că de astăzi Republica Moldova intră în haos și manipulare cinică, și devine ostatică a ambițiilor personale ale cuiva, iar Maia Sandu e direct responsabilă de consecințele acestei situații.

Totodată, politicianul a venit cu un apel către forțele politice care doresc să se consolideze într-un bloc electoral pentru a munci întru dezvoltarea Republicii Moldova.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților