[ X ]
Reacția PDA la acțiunile ministrei Sănătății în teritoriu: „E foarte trist, cerem Cancelariei Guvernului să vină cu o explicație”
15 Iulie

Platforma DA își exprimă îngrijorarea în privința unei note informative trimise de Ministerul Sănătății, pe ascuns, instituțiilor sanitare din teritoriu, prin care îi îndeamnă pe directorii acestor entități să dea raport la colegiul consultativ care se află în subordinea șefului Cancelariei de Stat în teritoriu. În același timp, acest demers nu a fost transmis și consiliilor raionale care sunt fondatorii și se ocupă de administrarea acestor instituții medicale, astfel dublându-se factorii de conducere, transmite CURENTUL.

Astfel, Platforma DA constată că se urmărește restructurarea și comasarea acestor instituții medicale după modelul instituțiilor superioare de învățământ, de această dată ținta fiind domeniul medical. Acest proces nu poate fi numit „descentralizarea puterii și consolidarea autonomiei locale” ci, dimpotrivă, centralizarea puterii cu încălcarea tuturor normelor de drept democratic, și, chiar cu încălcarea legii: în Anexa nr.1 a Hotărârii Guvernului nr 266/2016, este stipulat clar lista serviciilor publice desconcentrate administrate în mod direct/din subordinea ministerelor şi altor autorităţi administrative centrale.

„Circularele impun conducatorii instituțiilor să vină cu raport în fața reprezentantului guvernului în teritoriu, să comunice, să facă sinteze, să le reprezinte nu știu care note normative, are drept consecință lipsa de transparență, a fost o scrisoare neconsultată, autoritatea consiliului raional nu cunoștea despre asta, s-a evitat acest moment, doi, diminuarea autorității consiliului raional, pentru ce atunci consilii raionale, dacă noi vorbim atunci despre luarea din atribuții a consiliilor raionale, atunci să ni se spună direct acest lucru. Noi suntem adeptii reformei admistrativ teritoriale, dar să se facă o reformă veritabilă,” a declarat Victoria Bogos, vicepreședintele raionului Ialoveni

„ Felul în care au venit aceste circulare prin spitalele noastre e foarte trist, cerem Cancelariei Guvernului ca să vină cu o explicație, nouă ca fondatori, consiliilor raionale, odată ce s-a deschis sacul de la fund, va rugăm ca să-l închideți și să-l deschideți de deasupra și să veniți cu niște clarități, nu vrem ca spitalele raionale să cadă pradă, avem precedentul cu instituțiile noastre de învățământ, nu vrem ca toți medicii din țară să iasă la proteste,” a precizat vicepreședintele raionului Ialoveni pe probleme sociale, Andrei Eremia.

„ Există marele risc ca cu instituțiile medicale să mergem după același scenariu ca și cu instituțiile de învățământ, iar în R. Moldova vor rămâne trei instituții medicale, la nord, centru și sud. Dar noi avem o rețea întreagă de instituții în toată țara. Recent m-am întors dintr-o deplasare din România, acolo se investește la greu în medicină și la toate nivelele, nu se închide niciun centru medical, din contra se deschid centre noi. Dar noi prin ceea ce facem, vrem să le închidem. Să nu ne trezim peste noapte fără instituții medicale,” a adăugat Vadim Torgai, vicepreședintele raionului Cimișlia.

Astfel, chemarea șefilor instituțiilor să participe la ședințele Colegiului consultativ al șefului teritorial al Cancelariei de Stat, fără informarea în prealabil a fondatorului este un abuz. Se crează un precedent de a subordona ilegal unele instituții reprezentatului Guvernului în teritoriu. Îndemnăm reprezentanții guvernării să renunțe la astfel de intenții. Orice acțiune care contravine legislației și care are drept scop centralizarea puterii contravine valorilor Platformei DA și va fi dur criticată.

Colaborarea între instituțiile de toate nivelurile, centrale și locale, este necesară pentru a souluționa problemele de interes raional, însă ea trebuie să aibă loc conforma legislației și cu implicarea tuturor factorilor decizionali locali, fără a exclude pe cineva din circuit.

Platforma DA pledează pentru o adevărată autonomie și descentralizare, o viabilă reformă administrativ-teritorială, având o permanentă creștere atât a încrederii cetățenilor în APL-uri, cât și creșterea nivelului de performanță la nivel local.

Totodată, reiterăm necesitatea implementării reformei administrativ teritoriale, despre care actuala guvernare nu spune nimic. Această reformă este una din condiționalitățile de aderare la UE. Iar conform legislației actuale nu este permisă implementarea ei în anul electoral. La moment nu au fost inițiate nici consultări publice pe marginea acestei probleme, ceea ce ne face să concluzionăm că reforma administrativ-teritorială nu va fi implementată până la alegerile locale și va fi din nou amânată.

Inapoi la arhiva noutaților