După ce în această dimineață, membrii și simpatizanții Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) au desfășurat, în fața Ministerului Sănătății (MS), o acțiune de protest împotriva creșterii costurilor serviciilor medicale, Ministerul a venit cu o reacție precizând că, noile tarife pentru serviciile medicale nu vor afecta cetățenii Republicii Moldova care dețin poliță de asigurare medicală, informează CURENTUL.
MS a menționat că, aproape 86 la sută din populație va avea acces la servicii medicale gratuite și tratamente compensate.
„Menționăm, de asemenea, speculațiile lansate pe spațiul public potrivit cărora majorarea tarifelor va limita accesul oamenilor, în special a celor cu venituri mici, la servicii medicale sunt neîntemeiate și false. MS precizează că persoanele, care au venituri mici sau nu au un loc de muncă sunt asigurate de către Guvern”, se spune în comunicat.
Totodată, MS a menționat că, potrivit Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală, Guvernul achită costul polițelor medicale pentru 15 categorii de cetățeni: preșcolari, elevi, studenți, rezidenți, doctoranzi, gravide, lăuze, persoane cu nevoi speciale, persoane cu statut de șomer, mame cu patru sau mai mulți copii și beneficiari de ajutoare sociale.
„Oamenii asigurați medical de Guvern, adică cei care au venituri mici, care nu au un loc de muncă, care sunt în incapacitate de muncă, vor beneficia, datorită tarifelor majorate, de servicii medicale și tratamente mult mai calitative. Potrivit prevederilor legale, ajustarea tarifelor pentru serviciile medicale se face o dată în doi ani, în Republica Moldova, tarifele la serviciile medicale au fost ajustate ultima dată în 2011”, se mai spune în comunicat.
Ministerul Sănătății a mai afirmat că, este deschis la un dialog pe tema tarifelor pentru serviciile medicale, dar respinge categoric orice acțiuni cu caracter electoral pe acest subiect și le consideră incorecte, menite să inducă opinia publică în eroare.
Andriana Cheptine