[ X ]
Reacția lui Dinu Plîngău la declarațiile foștilor colegi 
22 Decembrie

Dinu Plîngău, președintele Platformei Demnitate și Adevăr (DA), a spus că a luat act de declarațiile celor 9 consilieri municipali, informează CURENTUL.

„Ținând cont de meritele din trecut ale domnului Andrei Năstase, mă voi abține să fac comentarii referitor la discursul pe care l-a avut astăzi în fața presei. Dumnealui a avut, în sfârșit, parte de o mult așteptată eliberare de povara politicului pe care și-a expus-o așa cum a știut el mai bine”, a declarat el.

Politicianul a mai spus că drumul politic al Platformei DA continuă și sunt multe de făcut.

„Trăim vremuri complicate, avem de luptat cu dușmani reali: sărăcia, exodul masiv al populației, corupția la nivel înalt, promisiuni neîmplinite, guvernanți care nu conștientizează ce înseamnă responsabilitatea cuvântului promis în campanii electorale.

Sărbători fericite tuturor! Sper ca în 2023 să avem parte de o #PoliticăAltfel”, a menționat Dinu Plîngău.
Inapoi la arhiva noutaților