Pretura sectorului Botanica s-a autosesizat la primele ore ale dimineții referitor la imaginile cu trambulina instalată pe acoperișul unui bloc de locuit cu 17 etaje.
Primarul capitalei, Ion Ceban, a anunțat ca la fața locului s-au deplasat șeful secției arhitectură și urbanism și specialistul din secția locativ-comunală.
În paralel a fost sunat șeful sectorului de poliție, care a delegat la fața locului un inspector de sector.
„Trambulina a fost înlăturată și zona a fost securizată. Rugăm locuitorii să respecte regulile de securitate pentru siguranța comună și a copiilor noștri. Mulțumim Poliția Republicii Moldova că a reacționat prompt și rapid la sesizarea municipalității”, a mai spus Ceban.
Amintim că pe rețelele sociale au devenit virale imagini cu o fetiță care sare pe o trambulină pe acoperişul blocului. Imaginile au revoltat societatea, care a cerut intervenția autorităților.