[ X ]
Reacția Asociației Restaurantelor și Localurilor de Agrement din Moldova cu privire la revenirea la 20% TVA: O decizie pripită!
24 Iulie

Asociația Națională a Restaurantelor și Localurilor de Agrement din Moldova (MĂR) califică propunerea Ministerului Finanțelor privind revenirea la 20% TVA în sectorul HoReCa (n.r. – Hoteluri, Restaurante, Cafenele), drept pripită și nejustificată, informează CURENTUL.

„Reforma fiscală din 1 octombrie 2018 și anume reducerea cotei TVA pentru HoReca la 10% este în concordanță cu practicile Uniunii Europene și este o necesitate pentru care am bătut la ușile Guvernelor din 2013, de când ne-am început activitatea. În opinia noastră, decizia de majorare a TVA-ului va aduce efecte negative activității economice, luate în ansamblu cu majorările promise la electricitate și gaz. Aceste măsuri vor avea efect și mai negativ asupra consumatorului de rând, cât și a angajaților din acest sector. Nu ni se pare corect luarea unei astfel de decizii pripite fără un dialog cu mediul de afaceri din HoReCa”, a declarat Aneta Zasavițchi– Președintele Asociației MĂR.

În acest sens, ea a venit cu invitația de a iniția un dialog, o masă rotundă pe baza acestui subiect înainte de ratificarea acordului cu Fondul Monetar Internațional. „Business-ul autohton nu merită sacrificat pentru creditări de scurtă durată”, a subliniat Zasavițchi.

Cristina Gurez

 

Inapoi la arhiva noutaților