[ X ]
Reabilitarea termică a unui bloc din cadrul UTM realizată cu suportul Agenției pentru Eficiență Energetică
5 August

Directorul Agenției pentru Eficiență Energetică, Alexandru Ciudin, a participat la recepția de finalizare a lucrărilor preconizate în cadrul proiectului „Reabilitarea termică a blocului de studii nr.6 al UTM”, din interiorul clădirii blocului de studii nr. 6 al Universității Tehnice a Moldovei, transmite CURENTUL.

Valoarea totală a grantului constituie 4663817 lei.

Contractul de grant a fost semnat în cadrul Apelului de Propuneri de Proiecte nr. 1 în domeniul Eficienţei Energetice şi valorificării Surselor de Energie Regenerabilă și s-au realizate următoarele acțiuni de eficiență energetică:

– Izolarea termică a 2 153 m2 pereți exteriori;

– Înlocuirea ferestrelor și ușilor exterior pe o suprafață totală de 1 779,6 m2 .

De asemenea, pe lângă măsurile de eficiență energetică, au fost implementate și măsuri de renovare a cornișei și parapetului clădirii sus-menționate. Pe perioada implementării, beneficiarului i-a fost asigurată asistența tehnică ce a inclus raportul de audit energetic, expertiza documentației de deviz, expertiza tehnică a clădirii.

Amintim că, Agenția pentru Eficiență Energetică este autoritatea administrativă în subordinea Ministerului Economiei și Infrastructurii și are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.

Cristina Pendea

1 2 3 4 5 6 7

Inapoi la arhiva noutaților