Trei companii au depus ofertele în cadrul licitației pentru contractarea serviciilor de elaborare a documentației tehnice de execuție a lucrărilor de reabilitare termică a Spitalului Clinic din mun. Bălți, parte a Proiectului Eficiența Energetică în Republica Moldova.
Deschiderea ofertelor s-a desfășurat vineri, 6 septembrie curent, conform anunțului specific de achiziții publicat de Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE) și instituțiile finanțatoare: Uniunea Europeană, Banca Europeană de Investiții (BEI), Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).
Potrivit directorului UCIPE, Ruslan Surugiu, în conformitate cu procedurile de achiziție, după evaluarea ofertelor tehnice, urmează deschiderea și evaluarea ofertelor financiare, fiind luate în considerare ofertele financiare ale companiilor care au trecut scorul minim de calificare tehnică:
“Astfel de lucrări, de o asemenea anvergură, nu s-au mai desfășurat în țara noastră, iar elaborarea documentației de proiect este o etapă foarte importantă, care implică identificarea soluțiilor tehnice detaliate pentru realizarea lucrărilor de construcție care vor fi ulterior implementate în aceste instituții medicale, de aceea ne dorim să implicăm companii cu expertiză largă în domeniu, care să vină cu soluțiile necesare pentru fiecare clădire în parte”, a menționat Ruslan Surugiu.
În cadrul Proiectului Eficiența Energetică în Republica Moldova urmează a fi reabilitate termic 10 instituții medicale. Serviciile de elaborare a documentației tehnice de execuție a lucrărilor au fost deja contractate pentru 5 dintre ele: Institutul de Neurologie și Neurochirurgie, Centrul Republican de Diagnosticare Medicală/Institutul de Ftiziopneumologie, Institutul de Cardiologie și Spitalul Clinic de Psihiatrie. Pentru următoarele 4 instituții medicale: Institutul Mamei și Copilului, Institutul de Medicină Urgentă, Institutul Oncologic și Spitalul Clinic Republican procedura de licitație este în derulare.
Durata estimată pentru elaborarea documentației tehnice la Spitalul Clinic din mun. Bălți este de până la 12 luni. Valoarea investițiilor proiectului este de circa 76 milioane de euro, finanțați de Uniunea Europeană, Banca Europeană de Investiții (BEI), Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).