Biroul Național de Statistică prezintă setul standard de indicatori statistici privind nivelul, evoluția și profilul sărăciei în Republica Moldova.

Indicatorul, utilizat în mod obișnuit pentru măsurarea sărăciei, este rata persoanelor ale căror cheltuieli de consum sunt inferioare unui prag stabilit al sărăciei și, prin urmare, persoanele acestea sunt considerate ca fiind sărace. Acest indicator măsoară rata sărăciei în rândul populației.

Figura 1 arată evoluția ratei sărăciei, pentru două praguri diferite ale sărăciei (cel inițial stabilit în 2006 și altul revizuit pentru 2016) cu aplicarea coeficienților de extindere bazați pe estimările populației stabile și ale populației cu reședința obișnuită. În consecință în grafic sunt reprezentate 3 opțiuni ale ratei sărăciei, diferite după conținutul metodologic.

Prima linie este prezentată pentru întreaga perioadă cuprinsă între 2006 (din momentul începerii măsurării sărăciei în Republica Moldova) și 2018, și reprezintă rata sărăciei calculată folosind pragul vechi al sărăciei stabilit pentru anul 2006 și coeficienții de extindere bazați pe populația stabilă.

Începând cu anul 2014, când a fost efectuat Recensământul populației și al locuințelor, este reprezentată a doua evoluție a ratei sărăciei fiind calculată cu utilizarea aceluiași prag al sărăciei (care după revizuire devine prag nou de sărăcie extremă), însă aplicând coeficienții de extindere estimați în baza populației cu reședință obișnuită. Prin urmare, aceasta reprezintă rata sărăciei extreme.

În final, a treia linie, de asemenea, începând din 2014 arată evoluția ratei sărăciei calculată cu utilizarea noului prag de sărăcie stabilit pentru anul 2016 (care după revizuire devine prag nou de sărăcie absolută), cu aplicarea coeficienților de extindere în baza populației cu reședință obișnuită. Așadar, aceasta reprezintă rata sărăciei absolute.

Primul indicator al ratei sărăciei cu coeficienții bazați pe populația stabilă, este prezentat în principal pentru comparație, dar ceilalți doi indicatori, estimați cu utilizarea coeficienților în baza populației cu reședință obișnuită pentru perioada 2014-2018, reprezintă ratele recalculate ale sărăciei, după metodologia revizuită, cu aplicarea noilor praguri ale sărăciei absolute și extreme.

Se observă, că în perioada 2006-2015 rata sărăciei după pragul din 2006 și populația stabilă a fost în continuu declin, lucru care a fost raportat și analizat anterior de Ministerul Economiei, acest trend fiind completat cu estimări până în anul 2018. Totodată, rata sărăciei pentru pragul de sărăcie extremă pentru anii 2014-2018, urmează aceeași tendință, deși are rate ușor mai ridicate, cu diferența de circa un punct procentual. În cele din urmă, pentru rata revizuită de sărăcie absolută se observă nu doar o pondere mult mai mare a persoanelor care se află sub pragul sărăciei, dar și o variație în timp mai evidențiată.

Astfel, în anul 2018 pragul sărăciei absolute a constituit în medie pe lună pe o persoană 1998,4 lei, și respectiv rata sărăciei absolute în Republica Moldova a constituit 23,0%, fiind în descreștere cu 4,7 puncte procentuale față de anul 2017 (indicator ODD 1.2.1) . În același timp, pragul sărăciei extreme a constituit în medie 1611,7 lei pe lună pe o persoană, și, respectiv, rata sărăciei extreme a fost de 8,7%.

În anul 2018 profunzimea sărăciei a constituit 3,09%, ceea ce înseamnă că pentru depăşirea sărăciei, în condiţiile păstrării sau reducerii nivelului actual de inegalitate, este necesară majorarea consumului populaţiei în medie cu 3,09%. În același timp, severitatea sărăciei a constituit 0,85%. Ambii indicatori sunt în descreștere față de anul care precede anul de referință.

Mediul de reședință rămâne a fi un factor important în determinarea nivelului de bunăstare a populației. Populația rurală este expusă unui risc de sărăcie mult mai mare decât populația din urbe. Rata sărăciei, în anul 2018, în mediul rural a constituit 31,6% față de 10,6% în mediul urban. Comparativ cu anul 2017, se constată o descreștere a ratei sărăciei în mediul urban cu 1,2 puncte procentuale, iar în mediul rural cu 7,2 puncte procentuale.

Mărimea gospodăriei este unul din factorii de bază care determină bunăstarea la nivel de persoană. Astfel, gospodăriile din 5 și mai multe persoane se confruntă cu un risc mai sporit al sărăciei (39,6% în anul 2018), sau de 2,2 ori mai mare comparativ cu gospodăriile formate dintr-o singură persoană (18,2%).

Sărăcia variază și în funcție de nivelul de educație al capului gospodăriei și, respectiv, probabilitatea de a fi sărac este mai mică în cazul gospodăriilor cu un nivel mai înalt de instruire al principalului întreținător. Fiecare nivel de educație în plus al capului gospodăriei înseamnă o scădere a riscului sărăciei, de la 5,2% în cazul gospodăriilor unde capul gospodăriei are studii superioare până la 48,5% pentru gospodăriile unde capul gospodăriei nu are studii medii primare sau este fără studii.

Un interes sporit prezintă analiza ratei sărăciei după tipul gospodăriei. Indicatorii respectivi pentru anul 2018 sunt prezentați în Figura 4. Astfel, rata sărăciei variază semnificativ, cea mai scăzută pondere (10,2%) s-a înregistrat la gospodăriile formate dintr-un singur membru în vârstă de până la 60 ani, iar cea mai ridicată la gospodăriile cu trei sau mai mulți copii (42,0%). Acest grup de gospodării reprezintă aproximativ 8% din populație. Rata sărăciei pentru gospodăriile monoparentale cu copii este neobișnuit de scăzută în anul 2018, dar numărul de observații este relativ mic, astfel încât estimările ar trebui tratate cu precauție.

În funcție de sursa principală de venit al capului gospodăriei cele mai defavorizate sunt gospodăriile unde capul gospodăriei este lucrător pe cont propriu în sectorul agricol (42,2%), după care urmează gospodăriile cu capul gospodăriei salariat în sectorul agricol şi pensionar (39,9% și, respectiv, 28,9%).