[ X ]
Răspunsul Președinției la gestul făcut de liberali – arborarea drapelului UE
26 Decembrie

„De azi înainte, pe clădirea președinției va fi arborat doar drapelul Republicii Moldova”. Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvînt al Președintelui Igor Dodon – Ion Ceban, cu referire la gestul recent al liberalilor care au arborat drapelul UE pe clădirea Președinției, informează CURENTUL.

Ceban a spus, cu referire la liberali, că – „capitala au făcut-o europeană să înțelegem, la drumuri și în armată e regulă, doar că dispare armamentul, tehnica militară și banii alocați pentru reparații. Educatorii din capitală nu și-au ridicat salariile, iar copiii sînt otrăviți în instituții educaționale. Lista poate fi continuată. Au mai rămas să închidă vreo 200 de școli și pot fi siguri că au făcut suficient și pentru țară…”.

„Încă odată la modul cel mai serios. Președintele este garantul Constituției și respectării legislației în ansamblu. Anume de lege se va conduce președintele Republicii Moldova. Or, în acest sens sînt importante prevederile legii cu privire la Drapelul de stat al Republicii Moldova, dar și hotărîrile Guvernului în acest sens”, a subliniat consilierul prezidențial.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților