[ X ]
Raportul SIS pentru 2017: Au fost studiate 551 petiții din cele 557 parvenite
7 Februarie

Pe parcursul anului 2017, în adresa Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova au parvenit 557 petiţii, dintre care 46 au fost remise în format electronic, transmite CURENTUL.

Din numărul total de petiţii, 441 au fost adresate de către persoane fizice, 77 de către persoane juridice, 12 cereri colective şi 27 anonime, care conform Hotărârii Curţii Constituţionale şi a prevederilor Legii cu privire la petiţionare, nu sunt examinate. Din cele 557 de petiţii au fost studiate 551, celelalte fiind în proces de examinare.

Tematica problemelor abordate este diversă, cele mai multe, 121 de petiții au vizat măsura specială de investigaţii, și anume interceptarea convorbirilor telefonice.  Petiţiile au fost  examinate în conformitate cu prevederile privind accesul la informații.

Alte 77 de petiții au fost adresate în baza prevederilor Legii privind reabilitarea victimelor represiunilor politice. Au fost soluţionate pozitiv 54 de petiţii, cetățenilor oferindu-li-se posibilitatea de a lua cunoștință cu dosarul personal al rudelor supuse represiunilor politice, fiindu-le prezentate copiile materialelor și certificatele de arhivă. Ulterior, petițiile au fost remise către Procuratura Generală, pentru a li se elibera certificate de reabilitare. Totodată, la  23 de petiționari li s-a comunicat oficial că, în privinţa persoanelor vizate în solicitările propriu-zise, Serviciul de Informații și Securitate nu dispune de informaţii. De menționat că, datele statistice indică o diminuare a numărului petițiilor pe acest subiect comparativ cu ultimii 3 ani, atunci când acesta depășea 160 de petiții.

Printre problemele abordate de petiționari se numără și neregulile din cadrul unităţilor militare ale Armatei Naţionale, cele ce țin de activitatea angajaţilor din sistemul justiţiei, organelor afacerilor interne, traficului de pasageri, precum și familiarizarea cu materialele care au stat la baza perfectării avizului privind neîndeplinirea condiţiilor stipulate în Legea cu privire la secret de stat.

În anul 2017, Serviciul de Informații și Securitate a transmis în adresa entităților statului 68 de petiții, soluționarea cărora ține de competența acestora. Astfel, 26 de petiții, cele mai multe, au fost direcționate către Procuratura Generală, 19 petiții remise în adresa Arhivei Naționale, câte 3 către Consiliul Superior al Magistraturii, Procuratura Anticorupție, Ministerul Afacerilor Interne și 20 de petiții au fost redirecționate către 15instituții ale statului.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților