Raportul de autoevaluare a Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) și derularea evaluării peer-review au fost puse în discuție în cadrul unei ședințe, desfășurate recent în regim de teleconferință, transmite CURENTUL.
La ședință au participat experții SIGMA, Alastair Swarbrick și Inguna Sudraba, expertul din cadrul Proiectului UE, Peeter Latti, precum și Ecaterina Paknehad, șef al Aparatului CCRM și Violeta Balan, șef Secție relații externe și comunicare a CCRM.
Ecaterina Paknehad, responsabilă de organizarea exercițiului în cadrul CCRM, a informat experții despre rezultatele autoevaluării, oferind detalii despre pregătirile pentru efectuarea evaluării peer review.
Experții SIGMA au relatat despre derularea activităților în cadrul evaluării, demarate pe două segmente ale exercițiului de peer review, precum și despre informația adițională necesară de a fi prezentată evaluatorilor și pregătirile pentru organizarea interviurilor în regim de teleconferință.
Menționăm că, Curtea de Conturi și-a asumat angajamentul de a organiza în anul curent o evaluare colegială peer review, cu participarea experților din cadrul instituțiilor supreme de audit din Turcia și Letonia, precum și experților SIGMA. Exercițiul presupune evaluarea performanței instituției în domeniile de activitate selectate, cu elaborarea unui raport care va conține recomandări. Domeniile, care vor fi supuse evaluării sunt independența și cadrul legal, guvernarea, auditul financiar și relațiile cu părțile interesate. În procesul de pregătire a evaluării peer review, CCRM a efectuat o autoevaluare a performanței instituției în domeniile de activitate menționate.
Cristina Pendea