Raportul de activitate a Consiliului Concurenței pe anul 2022 a fost prezentat, joi, în plenul forului legislativ.
Potrivit datelor prezentate, în anul 2022, au fost realizate 32 de examinări preliminare ale plângerilor privind presupusele semne de încălcare a Legii concurenței. De asemenea, pe parcursul anului s-au aflat în desfășurare 77 de investigații. Drept urmare a finalizării cazurilor cu constatarea încălcării legislației concurențiale, Plenul Consiliului Concurenței a adoptat decizii de aplicare a amenzilor și sancțiunilor în sumă de 49,934 milioane lei. În acest sens raportul constată că o realizare importantă a fost înregistrată la capitolul activitatea în instanța de judecată: ponderea hotărârilor irevocabile pronunţate de instanţele de judecată în favoarea Consiliului a fost de 100%. Rata de menținere a actelor administrative ale Plenului Consiliului Concurenței de către instanța de judecată a constituit 100% al doilea an consecutiv.
În același timp, autoritatea s-a confruntat cu provocări legate de capacitățile sale instituționale, care necesită să fie consolidate în perioada imediat următoare. Acestea se referă, în special, la insuficiența de personal calificat, la dotarea tehnică inadecvată, la condițiile de muncă nesatisfăcătoare.
Printre prioritățile pentru viitor, Consiliul Concurenței își propune implementarea angajamentelor privind parcursul european al Republicii Moldova pe domeniul de responsabilitate, digitalizarea instituției, asigurarea angajaților cu condiții de muncă satisfăcătoare, consolidarea cooperării cu alte instituții în domeniul aplicării Legii concurenței și Legii cu privire la ajutorul de stat.
Președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian, a comunicat că deputații au analizat raportul și au venit cu recomandări pentru eficientizarea activității Consiliului Concurenței și creșterea randamentului pentru stat și societate. În special, a fost subliniată importanța de a prioritiza activitatea instituției și de a seta clar domeniile reglementate. De asemenea, a fost remarcată importanța de a analiza în ce mod amenzile aplicate de Consiliul Concurenței duc la schimbarea comportamentului agenților economici vizați și a situației concurențiale.