Comisia parlamentară protecție socială, sănătate și familie a examinat Raportul Guvernului privind executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM) în anul bugetar încheiat 2017 și Raportul auditului financiar al Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) asupra acestui Raport, transmite CURENTUL.
La ședință au participat Andrei Munteanu, membrul CCRM și Ina Baciu, controlor de stat superior în cadrul Direcției generale auditul sectorului social.
Andrei Munteanu a remarcat în cadrul discuțiilor, că auditul financiar a fost executat în strictă conformitate cu standardele internaționale de audit și a avut ca scop exprimarea opiniei asupra Raportului Guvernului privind executarea FAOAM. În urma auditului, CCRM a formulat un șir de recomandări pentru îmbunătățirea proceselor în cadrul executării FAOAM și remedierea deficiențelor constatate.
În contextul examinării raportului menționat, Comisia protecție socială, sănătate și familie a Parlamentului Republicii Moldova a apreciat înalt activitatea de audit a CCRM și a accentuat importanța implementării de către Compania Națională de Asigurări în Medicină a tuturor recomandărilor de audit pentru a remedia neconformitățile constatate de Curtea de Conturi.
Cristina Pendea