[ X ]
Radu Marian – reacție la declarațiile opoziției: Să critici când ajutoarele ajung la copii și familii este cinic
24 Aprilie

Deputatul Radu Marian, vicepreședintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), spune că au sărit ca arși cei din opoziție și foștii guvernanți corupți la știrea că vor acorda “un ajutor de Paște de 1500 lei pentru fiecare copil până la 5 ani și 5000 lei pentru fiecare copil cu dizabilități. Cică ar fi o acțiune electorală”, informează CURENTUL .

El a spus că înțelege că treaba lor e să critice orice-ar fi, dar să critici când ajutoarele ajung la copii și familii este cinic.

“Le reîmprospătez memoria despre ipocrizia lor:

1.În timp ce ei în trecut indexau pensia cu 1% și dădeau pomană pensionarilor o plată înainte de alegeri, noi am majorat de aproape de trei ori pensia minimă, de la 1188 lei, la 3050 lei/lună. Cel mai recent, în aprilie 2025, am majorat pensia cu 10%. Spre deosebire de ei, noi am majorat veniturile lunare a pensionarilor, nu îi țineam ostatici cu pensii mizere. Anume aceasta abordare a lor o criticam și când eram noi în opoziție.

2.Noi în fiecare an am oferit ajutoare și plăți unice, indiferent dacă era an electoral sau nu.

În 2022, an neelectoral, am oferit cel mai mare pachet de ajutor unic – 1500 lei pentru toți pensionarii cu pensie de sub 5000 lei (cost 1 miliard de lei).

Tot începând cu 2022, fiecare copil sub 2 ani primește o alocație lunară de 1000 lei.

În 2023, am oferit 3000-5000 lei suport unic pentru profesori.

În 2024, la fel pentru pensionari am oferit un ajutor unic de 3000 lei.

În această iarnă, cei mai vulnerabili au primit de la 800 la 1400 de lei lunar – în fiecare lună din sezonul rece”.

Radu Marian au mai spus că ei au furat banii și au dat 2 copeici la oameni.

“Noi am adus bani din Uniunea Europeană datorită credibilității guvernării, bani cu care putem să ajutăm oamenii și să investim în economie. Recentul pachet de suport pentru copii este posibil datorită unui grant în iarnă oferit de Uniunea Europeană pentru vulnerabilitate energetică, bani pe care i-am putut economisi ca să oferim acest suport.

Vom fi alături în continuare de oameni, spre deosebire de foștii guvernanții care au furat țara în trecut”, a mai spus politicianul.

Inapoi la arhiva noutaților