[ X ]
R.Moldova va primi alte trei transportoare blindate Piranha, oferite de Germania
14 Februarie

Armata Națională urmează să recepționeze alte trei transportoare blindate Piranha din partea Guvernului Republicii Federale Germania, informează CURENTUL.

Unitățile de tehnică vor sosi în Republica Moldova marți, 14 februarie, curent. Blindatele Piranha sunt recepționate în contextul realizării obiectivului de modernizare a capabilităților Armatei Naționale și în baza Aranjamentului semnat între Ministerul Apărării și partea germană în luna octombrie 2021.

Transportoarele vor fi utilizate în cadrul procesului de instruire a militarilor, care urmează să fie detașați în misiuni internaționale de menținere a păcii.

De menționat că primul lot de Piranha a ajuns în Republica Moldova în luna ianuarie curent. Donația conține în total 19 transportoare blindate „Piranha-3″. Celelalte unități de tehnică vor fi livrate pe parcursul anului curent.

Inapoi la arhiva noutaților