[ X ]
R. Moldova va coopera cu România în domeniul militar. Ce document a semnat ministrul Șalaru la București
2 Decembrie

Ministrul Apărării, Anatol Şalaru, s-a întâlnit la Bucureşti cu omologul său român, Mihnea Motoc, transmite CURENTUL.

În cadrul întrevederii, oficialii au abordat subiecte cu privire la situaţia de securitate regională, colaborarea dintre Republica Moldova şi România pe segment militar, perspectivele de consolidare a relaţiilor de cooperare dintre cele două armate, dar şi parteneriatele Republicii Moldova cu NATO și UE.

De asemenea, ministrul Şalaru şi ministrul Motoc au discutat despre procesul de reformă al Armatei Naţionale, exerciţiile bilaterale şi multinaţionale cu participarea militarilor moldoveni şi români, precum şi despre oportunităţile de instruire a ofiţerilor şi subofiţerilor noştri în instituţiile de învăţământ militar din România.

La finalul întrevederii, Anatol Şalaru şi Mihnea Motoc au semnat Protocolul de amendare a Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul militar, document semnat la Chişinău la 20 aprilie 2012.

De notat că ministrul Apărării Anatol Şalaru s-a aflat la Bucureşti, la invitația Preşedintelui României, Klaus Iohannis, unde a participat la parada militară, organizată cu prilejul Zilei Naţionale a României.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților