O delegaţie a ţării noastre, din care fac parte Valentina Buliga, director general al Casei Naţionale de Asigurări Sociale, Nelea Rusu, Secretar de stat în domeniul asigurărilor social şi medicale al Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale şi Narcisa Mamaliga, directorul Consiliului Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă, au efectuat o vizită oficială la Minsk, transmite CURENTUL.
Delegaţia participă la procesul de negociere a proiectului Aranjamentului Administrativ privind implementarea Acordului în domeniul securităţii sociale dintre Republica Moldova şi Republica Belarus şi convenirea formularelor utilizate pentru schimb de informaţii la nivelul instituţiilor competente. Aranjamentul Administrativ stipulează condiţii şi norme privind implementarea practică a Acordului dintre cele două state, în special, în ceea ce priveşte stabilirea, recalcularea şi plata pensiilor şi plăţilor de asigurare.
Acordul nou prevede că atât Republica Moldova, cât şi Republica Belarus vor calcula şi achita pensia doar pentru perioadele de asigurare realizate pe teritoriul propriu, iar pensia va fi transferată persoanei pe teritoriul statului în care acesta domiciliază.
Actualmente CNAS aplică Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Belarus privind garanţiile drepturilor cetăţenilor în domeniul asigurării cu pensii, semnat la 12.09.1995 şi bazat pe principiul teritorialităţii. Acordul prevede că în caz de trecere cu domiciliul permanent în Republica Belarus, cetăţeanul Republicii Moldova are dreptul la pensie, indiferent, dacă el a lucrat în această ţară sau nu. Adică, perioada activităţii de muncă din Moldova este luată în calcul la stabilirea pensiei, ca şi cum solicitantul de pensie ar fi lucrat pe teritoriul Republicii Belarus. În acest caz, este vorba, de asemenea, şi de stagiul de cotizare, realizat până la destrămarea URSS, adică până în 1992.
În prezent, CNAS aplică 5 acorduri privind garantarea drepturilor cetăţenilor în domeniul asigurării cu pensii, bazate pe principiul teritorialităţii cu Federaţia Rusă, Ucraina, Belarus, Azerbaidjan şi Uzbekistan. Totodată, Casa Naţională de Asigurări Sociale este implicată activ în armonizarea legislaţiei naţionale la cea europeană şi internaţională. În momentul de faţă CNAS aplică 12 acorduri în domeniul securităţii sociale bazate pe principiul proporţionalităţii: cu Bulgaria, Portugalia, România, Luxemburg, Austria, Estonia, Cehia, Belgia, Polonia, Ungaria, Lituania şi cu Germania.
Cristina Pendea