Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană s-au expus pozitiv pe marginea inițierii negocierilor și aprobării semnării Acordului de Repunere în vigoare a Acordurilor de asistență privind obiectivele de dezvoltare din 2016 între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statelor Unite ale Americii, transmite CURENTUL.
Scopul acestui Acord este de a stabili o înțelegere dintre Guvernul SUA și Guvernul Republicii Moldova cu privire la Acordul de Asistență oferit țării noastre și extinderea termenului de valorificare a resurselor financiare, expirat în mai-iunie 2021.
Mai exact, se propune inițierea negocierilor şi aprobarea semnării celui de-al unsprezecelea Amendament la Acordul de asistenţă privind obiectivul de dezvoltare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru o guvernare democratică mai eficientă şi mai responsabilă, semnat la Chişinău la 28 septembrie 2016, a cărui termen de realizare a expirat la data de 31 mai 2021. La fel, iniţierea negocierilor şi aprobarea semnării celui de-al unsprezecelea Amendament la Acordul de asistenţă privind obiectivul de dezvoltare între guvernele celor două țări pentru creşterea comerţului şi investiţiilor în sectoarele cheie, semnat la Chișinău la 28 septembrie 2016, a cărui termen de realizare a expirat la 30 iunie 2021.
În context, urmează restabilirea efectelor juridice ale Acordurilor sus-menționate, precum și extinderea termenului de realizare ale Acordurilor până la data de 31 decembrie 2025. Perioada a fost stabilită conform Strategiei de cooperare pentru dezvoltare cu Republica Moldova 2020-2025.
Semnarea Acordului de Repunere în vigoare va contribui la utilizarea resurselor nevalorificate din cadrul Acordurilor de asistență din 2016. Suma totală a resurselor financiare nerambursabile în cadrul celor 10 Amendamente la Acordurile încheiate cu Guvernul SUA reprezintă 167,53 mil. dolari, dintre care au fost valorificate 75,75 mil.